Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vineri se joacă unul dintre cele mai frumoase derby-uri din fotbalul românesc, Poli - UTA: "Fugeam de acasă pentru acest meci"

Publicat in Pro Sport, joi 19 aprilie 2012 ·

În meciul de vineri vor fi pe teren multi jucatori autohtoni, care au visat din copilarie sa joace in astfel de partide. Poli are şase timişeni, iar UTA are unsprezece arădeni.

Modelul Athletic Bilbao este copiat de prea puţine cluburi de fotbal din lume. De aceea, numărul de localnici de la Poli şi UTA (şase, respectiv unsprezece) este unul mare pentru fotbalul modern.

Adrian Zaluschi a fost până acum doar în tribune sau pe banca de rezerve în derby-urile cu ”Bătrâna Doamnă”. Fratele lui şi unchiul lui sunt membri ai galeriei alb-violete încă din anii ’90. ”Am fost prima dată pe stadion la un meci cu Dinamo, când aveam opt ani. La acel 3-4 cu UTA din 2002 aveam 13 ani şi m-am cocoţat pe o reclamă ca să pot vedea meciul. Un jandarm m-a dat jos, apoi nu am mai putut vedea nimic, erau peste 40.000 de oameni”, a povestit mijlocaşul timişorean.

Colegul lui, Alex Popovici, făcea orice când era mic ca să vadă pe viu duelurile cu arădenii. ”Nu mă lăsa mama să merg la meciurile cu UTA. Îmi zicea să nu merg, că o să iau bătaie, dar fugeam de acasă”, a declarat atacantul care s-a accidentat în etapa precedentă, la Turnu Severin. ”Din minutul în care m-am accidentat, numai la asta mă gândesc, că s-ar putea să nu joc cu UTA. Trag de mine ca să pot intra pe teren vineri (n.r., mâine)”, a spus Popovici.

”Mi s-a părut că e cel mai mare stadion din lume”

Calvin Ali Tombaye s-a născut la Arad, din mamă româncă şi tată arab. A trăit primul Poli - UTA chiar la Timişoara. ”Aveam 13 ani şi stăteam cu fostul meu antrenor de la juniori la tribuna a II-a, înconjuraţi de timişoreni. UTA a câştigat cu 2-1, dar nu mi-am permis să mă bucur la goluri. Nu mai văzusem până atunci un stadion aşa mare, mi s-a părut că e cel mai mare stadion din lume. M-a marcat, mai ales că erau foarte mulţi spectatori. Apoi, am mers la toate der

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Curtea Supremă respinge cererea lui Trump de a suspenda pronunţarea sentinţei sale

Mediafax acum 3 ore
Aceasta va avea loc, prin urmare, aşa cum era prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea politicianului la Casa Albă. Donald Trump a fost găsit vinovat pe 30 mai în acest caz legat de plăţile ascunse ale acestuia către actriţa de filme pentru adu

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum o ora
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum o ora
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Airbus a livrat 766 de avioane în 2024 şi îşi consolidează poziţia de lider în industrie

Mediafax acum 19 minute
Constructorul european de avioane nu a atins ţinta de „aproximativ 770” de avioane, dar compania s-a declarat mulţumită, deoarece lanţurile globale de aprovizionare rămân afectate de lipsa pieselor şi a forţei de muncă, scrie Reuters. Numărul este c

Google donează 1 milion de dolari fondului de inaugurare al lui Trump, alăturându-se altor giganţi ai tehnologiei

News.ro acum 4 ore
Google a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al preşedintelui ales l SUA Donald Trump, alăturându-se altor companii mari din sectorul tehnologic care caută să îmbunătăţească relaţiile cu viitoarea administraţie. ”Goog

Horoscop pentru vineri, 10 ianuarie 2025. Prima parte a zilei este marcată de aspecte financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat te poate obosi mult astazi, pentru ca îți este greu sa te concentrezi pe ceea ce iti spun altii. Fii intelegator atat cu tine, cât si cu altii! Abordarea subiectelor banale si schimbul de info

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Botosani News acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

„Schengen, Menghen – iok Schengen!”. Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos, scrie presa bulgară

HotNews acum 3 ore
Lucrările de reparaţie sunt ca o graniță, spun revoltaţi șoferii care s-au aliniat iar la coadă. Cu toate că Bulgaria este membră cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°