Heidi Klum a pozat pentru coperta noului număr al revistei Allure. Manechinul a decis ca până la 38 de ani a ales să nu apeleze la nici un fel de operaţie estetică.
"Sunt mândră că pot spune, în această zi şi la această vârstă, că nu mi-am făcut nimic. Toată lumea are viziune a lucrurilor care nu sunt drăguţe şi, pentru mine, chirurgia plastică nu e un lucru drăguţ. Mai ales când văd aşa ceva la fetele tinere. Nu vreau să dau nume, dar e ca, wow, îmi amintesc de tine cum arătai acum cinci ani, pentru mine erai frumoasă şi acum... cine e această persoană? Şi ştiu fete care au jumătate din vârsta mea şi apelează la aşa ceva. Ce vor face când vor ajunge la 40 sau 50 de ani şi lucrurile chiar devin serioase?", s-a întrebat Heidi Klum.
Cu privire la despărţirea de Seal, aceasta a declarat că "uneori, viaţa îţi trimite o minge cu efect şi tu trebuie să-ţi dai seama cum să o iei. Visul meu a fost întotdeauna să am familia perfectă, să am mulţi copii, o grădină frumoasă, trambuline, leagăne şi lucruri de acest gen. Am visat cum vreau să fie lucrurile şi le-am plănuit, dar cum ştim cu toţii, un vis nu se materializează mereu cum ţi-l imaginezi tu", informează Mediafax.
Heidi Klum a pozat pentru coperta noului număr al revistei Allure. Manechinul a decis ca până la 38 de ani a ales să nu apeleze la nici un fel de operaţie estetică.
"Sunt mândră că pot spune, în această zi şi la această vârstă, că nu mi-am făcut nimic. Toată lumea are viziune a lucrurilor care nu sunt drăguţe şi, pentru mine, chirurgia plastică nu e un lucru drăguţ. Mai ales când văd aşa ceva la fetele tinere. Nu vreau să dau nume, dar e ca, wow, îmi amintesc de tine cum arătai acum cinci ani, pentru mine erai frumoasă şi acum... cine e această persoană? Şi ştiu fete care au jumătate din vârsta mea şi apelează la aşa ceva. Ce vor