Conducerea căilor ferate din India a decis să îi însărcineze pe mecanicii de locomotivă cu strângerea miilor de cadavre care sunt găsite anual pe şine, pentru a evita astfel întârzierile, informează New York Daily News.
În fiecare an, pe liniile de tren din India sunt găsiţi aproximativ 6.000 de morţi, iar pe linia de navetişti din Mumbai sunt găsite, în medie, 12 cadavre pe zi.
Este vorba, de cele mai multe ori, despre pasageri care cad din trenurile supraaglomerate ale Indiei sau despre localnici care sunt accidentaţi mortal de tren pentru că traversează calea ferată fără să se asigure. Mai există, spun oficialii, alte câteva mii de cadavre care sunt aruncate pe şine de rudele care speră să primească ajutor bănesc de la stat, mai scrie sursa citată.
În speranţa că vor evita întârzierile enorme pe care le provoacă găsirea unui cadavru pe calea ferată, indienii le-au cerut mecanicilor de locomotivă să oprească, să ia cadavrul în tren şi să-l lase la prima staţie.
Noua regulă ar putea să provoace un conflict între compania de transport feroviar şi poliţie, deoarece mecanicii de locomotivă nu vor mai aştepta sosirea poliţiştilor, care ar trebui să strângă probe şi să facă primele investigaţii despre moartea celui găsit pe linia de tren.
Conducerea căilor ferate din India a decis să îi însărcineze pe mecanicii de locomotivă cu strângerea miilor de cadavre care sunt găsite anual pe şine, pentru a evita astfel întârzierile, informează New York Daily News.
În fiecare an, pe liniile de tren din India sunt găsiţi aproximativ 6.000 de morţi, iar pe linia de navetişti din Mumbai sunt găsite, în medie, 12 cadavre pe zi.
Este vorba, de cele mai multe ori, despre pasageri care cad din trenurile supraaglomerate ale Indiei sau despre localnici care sunt accidentaţi mortal de tren pentru că traversează calea ferată fără să se asigure.