De cînd mă ştiu, în România am auzit acuzaţii la adresa arbitrilor. Comentatorii TV de pe vremea lui Ceauşescu obişnuiau să dea vina pe „cavalerii fluierului“ – cum li se zicea pe atunci – aproape de fiecare dată cînd echipele noastre mîncau bătaie de la altele străine. Cred că, din acea perioadă, multora dintre noi le va fi intrat în cap că arbitrul e un potenţial duşman, omul negru (chiar dacă de multă vreme arbitrii nu se mai îmbracă în negru), un tip capabil oricînd să facă favoruri de o parte sau de alta. Cu siguranţă, există şi arbitrii incompetenţi sau corupţi. Ba, e chiar posibil ca la noi, din punctul ăsta de vedere, lucrurile să fie mai grave decît prin alte ţări. În anii din urmă, se pare însă că arbitrul tinde să devină ţapul ispăşitor pentru toate neîmplinirile din fotbalul intern (cu pericol de extindere şi la alte sporturi). Frecvenţa şi vehemenţa acuzaţiilor din ultimele luni au devenit cu totul neobişnuite, o adevărată modă. Se folosesc cuvinte grele, formule definitive, se exagerează cu aplomb.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorDupă un meci dintre Steaua şi CFR Cluj, Gigi Becali a ajuns să spună despre un arbitru că „astfel de oameni nu trebuie să trăiască“ şi că nici copii nu merită să aibă. Un tip ceva mai reţinut, acţionar la Dinamo, Nicolae Badea, susţinea, după ce echipa sa făcea „doar“ un meci egal la Galaţi, că „...fotbalul începe să devină exclusiv apanajul arbitrajului“ şi că „vorbim despre arbitraje comandate din nord-vestul ţării“. Trebuie poate explicat şi că de cînd CFR Cluj, echipa lui Árpád Pászkány, se află în fruntea clasamentului, patronii, preşedinţii şi antrenorii cluburilor concurente consideră că arbitrii nu mai sînt doar proşti şi răi de capul lor, ci şi manevraţi de „ungurii“ din nord-vestul ţării, chiar şi la meciuri în care CFR Cluj nu joacă. Aşa se face că