• Oltchim a învins în această seară finalista Cupei EHF, HC Zalău
După numai o zi de la dureroasa înfrângere suferită în faţa Universităţii Jolidon Cluj, handbalistele de la Oltchim au reuşit să îşi revină din şoc (nu înregistraseră niciun eşec în aproape optzeci de meciuri), ele dovedind din plin că merită din nou să fie campioane naţionale, chiar în faţa unei rivale ce încerca să speculeze „conul de umbră” pe care îl traversau. Duelul dintre cele mai „longevive” echipe româneşti din acest sezon al cupelor europene (Oltchimul s-a oprit în faza semifinalelor Ligii Campionilor, în timp ce HC Zalău va disputa în dublă manşă finala Cupei Federaţiei Europene de Handbal împotriva rusoaicelor de la Lada Togliatti) a fost unul din care au ieşit destul de multe „scântei”, Gheorghe Tadici, vulcanicul antrenor al gazdelor, fiind cel care a dat „tonul”.
Startul partidei a fost favorabil sportivelor pregătite de Radu Voina, Valentina Elisei & Co. ducând Oltchimul în avantaj: 5-2 (minutul 6) şi 7-5 (minutul 11). Dar, cum gazdele s-au apropiat după primul sfert de oră al jocului „ameninţător” de vâlcence, acestea, cu nefericitul meci de la Cluj aflat încă foarte proaspăt în memorie, au început să „sufle” şi-n iaurt, Băbeanu şi Ozel aducând din nou un avantaj ceva mai liniştitor în tabăra campioanei, 10-6 (minutul 22). Însă, graţie jocului foarte precis reuşit de sălăjence pe finalul primei părţi în faza ofensivă, echipa ardeleană a intrat la „cabine” cu un dezavantaj de numai două goluri, Oltchimul conducând cu 13-11.
Gheorghe Tadici şi Talida Tolnai, vedetele părţii secunde
Repriza a doua a început cum nu se putea mai prost pentru Oltchim, fosta „chimistă” Gabriela Szucs reuşind să restabilească egalitatea (14-14, minutul 35). Următoarele cinci-şase minute au constituit punctul culminant al partidei, ambele formaţii aflându-se rând pe rând în ava