În ultimele zile opinia publică românească a dobândit un nou subiect – foştii proprietari nu vor fi despăgubiţi decât în cuantum de 15% din valoarea de circulaţie a bunurilor ilegal şi abuziv confiscate.

Justificarea guvernului are o noimă, incapacitatea statului român de a suporta un efort financiar deosebit de mare în vreme de criză. Graba guvernului de a rezolva această problemă este rezultatul constrângerilor la care instituţii europene îl supun.

În România problema restituirii proprietăţilor, în pofida deciziilor declarate şi numai parţial aplicate ale succesivilor guvernanţi, spinoasa problemă a repunerii în drepturi a vechilor proprietari, nu a fost nici astăzi, 22 de ani după, rezolvată. Guvernarea Iliescu-Văcăroiu a plecat de la o convingere sintetic exprimată cu faimoasa formulă – “proprietatea este un moft". Coaliţia CDR-PD-UDMR s-a împiedicat în hăţisuri legislative, complicaţii birocratice şi opoziţia consecventă, reală, dar mai puţin declarată a unor lideri Democraţi. Guvernul social-democratului Adrian Năstase a făcut un pas legislativ înainte, dar aplicarea prevederilor legale a fost parţială, a lăsat posibilitatea fiecărui primar să restituie sau nu, să răspundă sau nu notificărilor pe care proprietarii le făcuseră, altfel spus a lăsat liber drumul abuzului. Constituirea unui important fond de investiţii, ca mijloc de rezolvare a problemei retrocedării proprietăţilor, a fost soluţia pe care guvernul liberalului Tăriceanu a identificat-o. Din nefericire, într-o ţară săracă şi coruptă, această tentativă a permis apariţia unor importante abuzuri, a provocat de fapt noi afaceri oneroase, noi şi multiple ilegalităţi.

Aici ne aflăm astăzi, la 22 de ani din momentul în care statul român s-a proclamat o democraţie funcţională, 22 de ani de când teoretic România este un stat de drept în care respectarea legii şi respectarea d