La Paris se reunesc joi 14 miniştri de Externe, pentru a analiza situaţia din Siria. La iniţiativa şefului diplomaţiei franceze, Alain Juppé, acest grup de "prieteni ai poporului" va încerca să ia o poziţie în faţa repetatelor piedici puse de Damasc în calea misiunii observatorilor ONU.
"Obstacolele pe care le pune regimul sirian misiunii observatorilor ONU şi continuare represiunii sunt în contradicţie cu angajamentele luate anterior. Acest lucru impune o reacţie fermă din partea comunităţii internaţionale", spune Alain Juppé.
Potrivit ministrului francez de Externe, omologii săi reuniţi la Paris, printre care cel american, cel german şi cel saudit, vor adresa Damascului un mesaj ferm şi altul de sprijin emisarului ONU şi al Ligii Arabe, Kofi Annan. Criză Siria Bernard Valéro, purtător de cuvânt MAE francez
Bernard Valéro, purtătorul de cuvânt al MAE francez explică ce se urmăreşte prin această reuniune: "Iniţiativa Franţei vizează în primul rând să ia poziţie faţă de continuarea violenţelor din Siria. Ce se întâmplă acolo ne demonsterază fragilitatea armistiţiului, o fragilitate pe care va trebui s-o consolidăm. Iată deci că unul dintre obiectivele reuniunii de la Paris va fi să transmitem un mesaj puternic referitor la încetarea violenţelor. Al doilea lucru care ne îngrijorează este că asistăm la o multiplicare a obstacolelor puse de regimul de la Damasc în calea desfăşurării observatorilor ONU. Şi aici deci e nevoie de un mesaj forte, în care o să cerem ca rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU să fie aplicată pentru ca observatorii să poată nu numai să se desfăşoare pe teren, dar să-şi poată apoi îndeplini şi misiunea în cele mai bune condiţii, printre care principala este să se poată deplasa liber oriunde şi oricând pe teritoriul Siriei".
Reuniunea internaţională de la Paris se vrea "o procedură complementară" faţă de cee