În primul meci din ultima fază a play off-ul Diviziei A de volei feminin, CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş a învins pe teren propriu cu scorul de 3-1 (25-17, 25-15, 27-29, 25-14) formaţia VC Unic Piatra Neamţ. Mureşencele au trecut astfel de un adversar care deseori s-a dovedit o nucă tare şi au luat o serioasă opţiune pentru obţinerea locului V, care le asigură participarea în ediţia viitoare a Challenge Cup. În vădită creştere de formă, după reîntregirea lotului, echipa antrenorului Luka Valerijan s-a impus fără mari emoţii, într-un joc în care au fost superioare la toate capitolele. Primele două seturi au fost echilibrate doar până la jumătatea lor, după care mureşencele s-au desprins. Setul al treilea putea fi şi ultimul, dar relaxarea prematură şi-a spus din nou cuvântul. Nemţencele au revenit de la 22-17 şi au avut primele două mingi de set. Ambele au fost anulate, dar nici gazdele n-au reuşit să fructifice cele două mingi de meci şi setul a fost câştigat de moldovence în prelungiri, la a treia minge de set. Fără să-şi mai piardă concentrarea, „medicinistele” şi-au adjudecat setul patru, încheind victorioase o partidă spectaculoasă. O victorie importantă şi pentru moralul echipei, în faţa unei adversare care a învins în ambele partide din sezonul regulat.
Al doilea joc se va disputa miercuri, 25 aprilie, la Piatra Neamţ. În caz de egalitate la victorii, Sala UMF Anton Pongracz va găzdui partida decisivă duminică, 29 aprilie.
CSU Medicina a aliniat formaţia: Salaoru, Ivanof, Ciocian, Tvetanova, Iancu, Chiţigoi, Trică-libero, Jovanovic, Foca.
În primul meci din ultima fază a play off-ul Diviziei A de volei feminin, CSU Medicina CSŞ Târgu-Mureş a învins pe teren propriu cu scorul de 3-1 (25-17, 25-15, 27-29, 25-14) formaţia VC Unic Piatra Neamţ. Mureşencele au trecut astfel de un adversar care deseori s-a dovedit o nucă tare şi au luat o seri