Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ne opunem oricărei modificări a Constituţiei înainte de alegerile din toamnă!”

Publicat in Curierul de Valcea, vineri 20 aprilie 2012 ·

• declară deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu Reprezentanţii Opoziţiei susţin că este inacceptabil ca PDL să vină cu un proiect de revizuire a Constituţiei scris „pe genunchi” de către Daniel Buda şi alţi trei deputaţi, din 25 câţi are Comisia juridică. „În timp ce Traian Băsescu trimitea scrisori Opoziţiei prin care ne invita să participăm la procesul de revizuire a Constituţiei, domnul Buda şi cei trei prieteni ai săi puneau ultimele virgule în proiectul de revizuire. Este clar că scrisoarea lui Băsescu nu a fost decât o încercare de a distrage atenţia”, declară deputatul Aurel Vlădoiu. Parla­mentarul social – democrat spune că modificarea Constituţiei nu poate fi făcută de-un Parlament care şi-a pierdut legitimitatea prin comportamentul PDL. „Constituţia este a românilor, nu a pedeliştilor. Modificarea Constituţiei este o temă pe care Uniunea Social Liberală o abordează cu cea mai mare seriozitate şi pe care o avem în vedere pentru anul 2013, după ce - în toamnă - va fi ales un nou Parlament, ce va beneficia de legitimitatea populară dată prin vot”, a mai spus Vlădoiu.

• declară deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu Reprezentanţii Opoziţiei susţin că este inacceptabil ca PDL să vină cu un proiect de revizuire a Constituţiei scris „pe genunchi” de către Daniel Buda şi alţi trei deputaţi, din 25 câţi are Comisia juridică. „În timp ce Traian Băsescu trimitea scrisori Opoziţiei prin care ne invita să participăm la procesul de revizuire a Constituţiei, domnul Buda şi cei trei prieteni ai săi puneau ultimele virgule în proiectul de revizuire. Este clar că scrisoarea lui Băsescu nu a fost decât o încercare de a distrage atenţia”, declară deputatul Aurel Vlădoiu. Parla­mentarul social – democrat spune că modificarea Constituţiei nu poate fi făcută de-un Parlament care şi-a pierdut legitimitatea prin comportamentul PDL. „Constituţia este a românilor, nu a pedeliştilor. Mod

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 48 minute
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Bacalaureat 2024 Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eliminat de la proba scrisă la limba română pentru fraudă

Ziua Constanta acum o ora
Azi s-a desfășurat prima probă scrisă de la Bacalaureat 2024. Niciun candidat din județul Constanța nu a fost eleiminat din examen pentru fraudă. „Nu avem elevi eliminați. Față de anii anteriori, prezența precizată de președinții centrelor de exa

Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de violenţe sexuale, reţinuţi la Paris

News.ro acum o ora
Cineaştii francezi Benoît Jacquot şi Jacques Doillon, acuzaţi de mai multe actriţe, printre care Judith Godrèche, de violenţe sexuale, au fost reţinuţi luni de Brigada pentru protecţia minorilor, potrivit AFP care citează surse apropiate cazului. Ce

De la 35 la 13 de grade Celsius. Prognoza meteo pentru primele două săptămâni din iulie, în fiecare regiune

Press Alert acum 41 minute
Vremea din România în prima jumătate a lunii iulie: pentru primele zile se anunță o răcire puternică, în medie de la 35 de grade Celsius la 13. Urmează o creștere treptată a temperaturilor. Meteorogii au emis prognoza pentru intervalul 1 – 14 iulie.

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 43 minute
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Lumea literară e în doliu. Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani

Mediafax acum 2 ore
Ismaïl Kadaré, marele scriitor albanez, a murit la 88 de ani. A fost unul dintre puţinii autori din Albania cunoscuţi şi traduşi în întreaga lume. A murit luni, 1 iulie, la Tirana.

Lucian Romaşcanu (PSD): Rareş şi compania au mari dificultăţi în a-şi vedea ostaşul in turul 2, de aici şi piruetele şi explicaţiile stupide / PSD îşi poate duce spre succes candidatul la prezidenţiale indiferent de data scrutinului

News.ro acum 54 minute
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu, vine luni cu un atac la adresa liberalilor, după declaraţia prim-vicepreşedintelui PNL Rareş Bogdan privind organizarea alegerilor prezidenţiale, el afirmând că ”Rareş şi compania au mari difi

Aproape toată România, sub cod galben de caniculă. Vremea se strică de marți, când încep ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 2 ore
Cea mai mare parte a țării va fi sub cod galben de caniculă, luni, 1 iulie, anunță meteorologii, care avertizează că ziua toridă va fi urmată de vijelii şi grindină în Banat, Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei. Marţi, 2 iulie, aproape toată țara va

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Elena Lasconi vrea sprijinul liberalilor la alegerile prezidenţiale: pe Ciucă nu poţi să îl dezlipeşti din poză de Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Am făcut apel şi fac încă odată apel către partidele care se consideră de dreapta şi şi centru dreapta pentru că în momentul de faţă eu spun că singura opţiune liberală din România este USR-ul. Să mă susţină pe mine, pentru că, pe domnul Ciucă nu m

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/38°
mie.

18°/30°
joi

17°/32°
Iasi
acum

33°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

15°/20°
joi

14°/25°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

21°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

17°/21°
mie.

15°/17°
joi

14°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/23°
mie.

16°/25°
joi

15°/27°