Noul Târg Auto, cel mai modern din Oltenia, şi-a deschis de ieri porţile în Târgu-Jiu. De condiţiile îmbunătăţite şi spaţiile aerisite adecvate activităţii comerciale s-au putut convinge mii de gorjeni. Aceştia şi-au făcut apariţia încă de la primele ore ale dimineţii, profitând de vremea prietenoasă. Inaugurarea târgului s-a făcut, cum era de aşteptat, la ceas de sărbătoare, într-o atmosferă de sărbătoare, cu muzică şi voie bună.
Gata cu înghesuiala, praful şi lipsa utilităţilor. Toate acestea sunt amintire de acum în Târgu-Jiu, pentru că Târgul Auto „Succes” a fost ieri inaugurat. Peste 300 de locuri de parcare, şase hale care adăpostesc comercianţii cu diverse produse auto, o suprafaţă totală de peste 40 de mii de metri pătraţi, şi nu în ultimul rând, un chip cu totul nou, vorbesc de la sine de o investiţie binevenită şi îndelung aşteptată pentru oraş. Atât comercianţii, cât şi vizitatorii au remarcat încă de la primele ore ale dimineţii condiţiile moderne, spaţiile largi, propice pentru maşinile scoase la vânzare, dar şi tot felul de accesorii auto. Nu au putut fi pierdute din vedere nici spaţiile amenajate pentru parcări, valorificate în peste 300 de locuri şi nici cele şase hale care adăpostesc comercianţii dornici de o vânzare profitabilă încă din prima zi. Târgul Auto pune la dispoziţie şi spălătoria auto, binevenită pentru cei interesaţi să o folosească. Surpriza a fost una de proporţii pentru gorjenii care, după cum au declarat singuri, sunt de mult în branşa auto şi au dus dorul unui târg modern. „Nu au decât cuvinte de laudă, ce să spun. Este altfel să ai asfalt, parcări şi să îţi fie mai mare dragul să aştepţi vizitatorii târgului. Ne bucură că cineva s-a gândit la noi”, a declarat un comerciant nerăbdător. Părerea sa nu i-a fost contrazisă câtuşi de puţin de un alt proprietar de autovehicul, vechi în branşă care a spus că „târgul chiar că îşi