Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amor cu o minoră sau glumă à la Bote?

Publicat in Click, vineri 20 aprilie 2012 ·

Glumele extravagante îi dau bătăi de cap! După ce s-a dat mare că s-a iubit trupeşte cu o fată în vârstă de 14 ani, Cătălin Botezatu s-a ales cu o reclamaţie la CNA şi cu alta la Protecţia Copilului. Bote se apără şi pune totul pe seama unei glume deocheate.

A făcut senzaţie miercuri, în emisiunea "Te pui cu blondele?", de la Antena 1, când a povestit că a făcut sex cu o fetiţă de 14 ani!

Dar atât le-a trebuit celor de la Federaţia Organizaţiilor Negu­vernamentale pentru Copil (FONPC). Bote le-a dat motiv să-l reclame atât la CNA, cât şi la Direcţia de Protecţie a Copilului.

"FONPC consideră că postul Antena 1 a încălcat legea difuzând emisiunea «Te pui cu blondele?», în cadrul căreia au fost promovate comportamente care contravin legii, şi anume sexul cu o minoră. În cadrul emisiunii, Botezatu a afirmat că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră în vârstă de 14 ani. FONPC sesizează autorităţile competente - CNA, Ministerul Public, Direcţia Generală Protecţia Copilului - în legătură cu afirmaţiile din cadrul emisiunii şi solicită acestora să acţioneze în consecinţă", spune comunicatul de presă emis de FONPC.

Bote se amuză copios pe seama vâlvei create. Contactat de reporterul Click!, designerul a declarat că totul a fost o glumă, dat fiind formatul emisiunii "Te pui cu blondele?":

"Este incredibil cum unii oameni uită că într-o emisiune de divertisment trebuie să fii amuzant. A fost doar o glumă! Nici nu se pune problema să fi fost adevărat. Dan Negru m-a provocat, eu am răspuns provocării într-o manieră «picantă», pentru a face show. Dacă cineva din echipa emisiunii considera nefirească afirmaţia mea, o tăiau la montaj! Echipa de producţie decide! Dacă au considerat că gluma trebuie lăsată, ce vină am eu?".

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un poliţist care îl escorta pe Viktor Orban la aeroport a murit într-un accident rutier

Mediafax acum 29 minute
Incidentul a avut loc luni dimineaţa, în timp ce Orban se îndrepta spre aeroport, după ce duminică seara îşi văzuse echipa înscriind golul victoriei pe final de meci în confruntarea din Grupa A, relatează Reuters. Echipa de motociclişti a poliţiei r

Arhiepiscopia Tomişului, după ce ÎPS Teodosie a sfătuit o femeie abuzată psihologic de către soţ să îşi ducă crucea: Aprecierea unui abuz o face legea statului. El a oferit o soluţie strict duhovnicească

News.ro acum o ora
Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a

UPDATE - Un incendiu de vegetaţie a izbucnit pe A2 Bucureşti-Constanţa / Vizibilitate redusă / Traficul a fost oprit / Circulaţia feroviară este afectată - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu de vegetaţie s-a manifestat în proximitatea autostrăzii A2 Bucureşti – Constanţa, la kilometrul 34, în zona localităţii Fundulea, judeţul Călăraşi. Din acest motiv, vizibilitatea a fost redusă, astfel că traficul rutier a fost oprit, fii

Tricolorii la Euro-2024: Denis Drăguş - Mergem să câştigăm cu Slovacia, să luăm locul 1 în grupă şi să facem lumea din nou fericită

News.ro acum o ora
Jucătorul Denis Drăguş a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că naţionala României joacă meciul cu Slovacia cu gândul la victorie şi la primul loc în grupa E de la Euro-2024. ”Familia a fost alături de noi de la început, a fost important că

Rareș BOGDAN îl contrazice pe Mircea Coșea, în privința unei potențiale crize economice: „Dacă crește o singură taxă PNL pleacă de la guvernare”

Gandul acum 2 ore
Profesorul Mircea Coșea a comentat evoluția economică a României, din ultima perioadă, precizând că recenta creștere a veniturilor, implementată de actualul Guvern, va genera o criză acută în viitor. Rareș Bogdan promite, însă, că PNL va ieși de la

Miniştrii de externe din UE aprobă în premieră un ajutor militar pentru Ucraina prin utilizarea activelor Rusiei, în ciuda opoziției Ungariei

G4Media acum 47 minute
Miniştrii de externe din UE reuniţi la Luxemburg au aprobat un ajutor militar de 1,4 miliarde de euro pentru Ucraina, pachetul urmând să fie finanţat pentru prima dată din veniturile provenite din activele îngheţate ale Băncii Centrale a Rusiei, a a

Fostul preşedinte al BEI Werner Hoyer, cercetat pentru corupţie de Parchetul European condus de Codruţa Kovesi / Hoyer: Acuzaţiile împotriva mea sunt de-a dreptul absurde şi nefondate

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI) Werner Hoyer este cercetat pentru corupţie şi abuz de influenţă, precum şi pentru deturnare de fonduri ale UE, acuzaţii despre care bărbatul de 72 de ani a spus că sunt absurde, transmite Reut

Neamț O fetiță de șase ani a căzut într-o fântână! Intervenție de urgență

Ziua Constanta acum 3 ore
La ora 15:50, azi, 24 iunie 2024, pompierii ISU Neamț, au fost solicitați să intervină în satul Poiana Humei (comuna Oniceni) pentru salvarea unui copil căzut într-o fântână. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de

Cod roşu de furtună, în judeţul Vâlcea / Meteorologii anunţă vijelii puternice şi cantităţi însemnate de precipitaţii

News.ro acum 42 minute
Meteorologii au emis, luni seară, o avertizare cod roşu de furtună, pentru localităţi din judeţul Vâlcea. Potrivit ANM, în intervalul 21:05 - 21:50 este code roşu în judeţul Vâlcea, localităţile Horezu, Tomşani, Cernişoara, Costeşti, Bărbăteşti, Ote

Alina Gorghiu, despre „sfaturile” ÎPS Teodosie: Derapaj inacceptabil

Mediafax acum 4 ore
„<Sfaturile> ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/25°
mar.

16°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/27°
joi

17°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/31°
mar.

18°/34°
mie.

19°/35°
joi

19°/31°