Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, astăzi, că se aşteaptă ca "sezonul plecărilor" din PDL "să se încheie curând" şi a arătat că spera ca Mihaela Popa să rămână în formaţiunea democrat-liberală şi că el nu se aştepta ca aceasta să părăsească partidul, conform Mediafax.
"S-a deschis sezonul plecărilor, sunt oameni care îşi văd viitorul politic personal într-un anumit fel. Sezonul plecărilor mă aştept să se încheie curând. Probabil că o vor mai face câţiva, dar sezonul acesta se apropie de sfârşit", a spus Voinescu, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că îi pare foarte rău de faptul că Mihaela Popa a plecat din PDL şi a apreciat că la Senat "este o situaţie foarte strânsă" legată de majoritate şi că aceasta depinde de doi senatori independenţi.
"La Senat e o situaţie strânsă, dar USL nu are majoritate", a adăugat Sever Voinescu.
Senatorul Mihaela Popa a declarat, joi, că trece de la PDL la PNL, ea făcând anunţul într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi alături de vicepreşedinţii PNL Sorin Frunzăverde şi Relu Fenechiu.
Mihaela Popa a spus că se alătură, astfel, echipei liberale din care face parte şi Sorin Frunzăverde, demisionar din PDL la sfârşitul lunii martie.
Opoziţia preia majoritatea la Senat după trecerea Mihaelei Popa la PNL, USL având în acest moment 67 de senatori, iar puterea 65. Totuşi, cvorumul necesar pentru desfăşurarea şedinţelor şi pentru adoptarea legilor organice este de 68 de senatori.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, astăzi, că se aşteaptă ca "sezonul plecărilor" din PDL "să se încheie curând" şi a arătat că spera ca Mihaela Popa să rămână în formaţiunea democrat-liberală şi că el nu se aştepta ca aceasta să părăsească partidul, conform Mediafax.
"S-a deschis sezonul plecărilor, sunt oameni care îşi văd viitorul politic personal într-un anumit fel.