Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Milioane de pensionari la uşa lui MRU

Publicat in Jurnalul, vineri 20 aprilie 2012 ·

Un hoţ e dovedit că, de doi ani, lună de lună, a jefuit o locuinţă. I se atrage blajin atenţia că nu-i frumos, de-acum înainte să nu mai facă aşa ceva, dar instanţa nu-l trimite în puşcărie şi nici cel puţin nu-l obligă să dea înapoi ce a furat. Altfel spus, ce-a mâncat lupul e bun mâncat.

Exact asta se întâmplă acum, după ce Curtea Constituţională a decis că statul a încasat abuziv cota de 5,5% pentru asigurările de sănătate, aplicată printr-o ordonanţă de urgenţă din 2010, a lui Boc, nu doar diferenţei dintre pensiile mai mari de 740 lei şi această sumă, ci global, pe întreaga pensie. Sunt peste 2 milioane de pensionari în această situaţie, iar decizia CCR i-a pus pe jar. Tâlhăriţi timp de doi ani, oamenii cer nu numai stoparea abuzului, ci şi restituirea banilor care, pentru mulţi dintre ei, înseamnă enorm. Pensionarii s-au îmbulzit cu cereri în acest sens la casele judeţene sau - în judeţul Argeş, unde magistraţii deja anticipaseră şi se pronunţaseră în privinţa dreptăţii lor - la instanţe.

Care este reacţia autorităţilor centrale ale statului? O incredibilă, din nou, bâlbâială, o inadmisibilă lipsă de reacţie profesionistă şi imediată. Pupila lui Gheorghe Falcă, promovată ministru al muncii, Claudia Boghicevici, a ieşit vineri la prânz într-o expediată conferinţă de presă, fără a propune barem o soluţie practică, ci repetând papagaliceşte câteva propoziţii. Anume, că şi în luna mai banii vor fi reţinuţi, ministerul având 45 de zile la dispoziţie spre a aplica hotărârea CCR, dar, oricum, sumele jefuite până acum nu vor fi date înapoi, decizia operând pentru... viitor. Şefa Casei Naţionale de Pensii, Doina Pârcălabu, a trecut şi ea la microfon, îngăimând aceleaşi idei şi aruncând mingea în terenul Ministerului Finanţelor, care s-ar putea pomeni în faţa unor dezechilibre bugetare.

Aha, am înţeles, echilibrul bugetar stă; în România, în tâlhărire

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia: Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al lui Recep Tayyip Erdogan, a fost REȚINUT chiar înainte de a fi numit candidat la prezidențiale

Gandul acum 42 minute
Autoritățile din Turcia au ordonat reținerea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al președintelui Recep Tayyip Erdogan, împreună cu alte aproximativ 100 de persoane, au declarat miercuri procurorii, potrivit agenției d

Mercedes-Benz investeşte în producătorul de roboţi Apptronik şi testează roboţi umanoizi în fabrici

News.ro acum o ora
Mercedes-Benz testează utilizarea roboţilor umanoizi fabricaţi de compania americană Apptronik pentru sarcini precum transportul componentelor pe linia de producţie sau efectuarea verificărilor de calitate, devenind cel mai recent producător auto ca

Miting al silvicultorilor, azi, în Capitală: Guvernul a tăiat salarii şi drepturi consfinţite prin legi, reclamă sindicaliștii. Lista de revendicări

HotNews acum 36 minute
Federaţia Sindicatelor din Silvicultură ”Silva” organizează, miercuri, în intervalul 10.00 – 14.00, un ”mare miting” în Capitală. Sindicaliştii reclamă că Guvernul ”a tăiat veniturile silvicultorilor şi le-a anulat o parte din drepturi”, afectând 25

SUA: Un condamnat la moarte executat prin inhalare de azot, o premieră în statul Louisiana. El ceruse să fie executat de un pluton de execuție

HotNews acum o ora
Un condamnat la pedeapsa capitală din statul american Louisiana a fost executat marți seară prin inhalare de azot, o metodă folosită până atunci doar în statul Alabama și comparată de experți ai ONU cu o formă de ‘tortură’, notează AFP. Execuția lui

Franţa va redeschide a patra bază aeriană nucleară, în timp ce Europa se grăbeşte să se reînarmeze

News.ro acum 3 ore
Franţa va moderniza una dintre principalele baze aeriene ale ţării pentru a putea găzdui arme nucleare, a anunţat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, citat de POLITICO. „Baza aeriană Luxeuil este pe cale să fie modernizată într-un mod fără p

Prima reacție a lui Zelenski după convorbirea Trump-Putin: Negocierile fără Ucraina la masă nu vor aduce rezultate

HotNews acum 10 ore
Președintele Volodimir Zelenski a declarat marți că Ucraina va sprijini propunerea SUA privind stoparea atacurilor asupra infrastructurii energetice ruse și a spus că speră să vorbească cu liderul american Donald Trump despre discuțiile acestuia cu

Emisiunile zilei de miercuri, 19 martie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Negocierile pentru încetarea focului în Ucraina ar începe duminică în Arabia Saudită

Adevarul acum 2 ore
Negocierile privind încetarea focului în Ucraina vor începe duminică, 22 martie 2025, la Jeddah, în Arabia Saudită, a anunțat emisarul american Steve Witkoff, citat de AFP. Declarația a fost făcută marți seară, după o discuție telefonică între preșe

Toronto exclude Tesla din programul de stimulente pentru vehicule electrice, din cauza tensiunilor comerciale cu SUA

HotNews acum o ora
Toronto nu mai oferă stimulente financiare pentru achiziţionarea vehiculelor Tesla utilizate ca taxiuri sau în servicii de ride-sharing, din cauza tensiunilor comerciale cu Statele Unite, a anunţat luni primarul oraşului, Olivia Chow, transmite Reut

Administrația Prezidențială a desecretizat costurile zborurilor lui Klaus Iohannis: cât au costat cele 193 de vizite externe

Wall-Street.ro acum 10 ore
Administraţia Prezidenţială a desecretizat situaţia costurilor pentru zborurile speciale efectuate pentru deplasările externe ale delegaţiilor conduse de preşedintele Klaus Iohannis, începând cu anul 2015 şi până în anul 2025. Din documentul transmi

Vremea

București
acum

-0°
mie.

-0°/9°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
Iasi
acum

mie.

1°/10°
joi

2°/12°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/15°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/8°
joi

4°/8°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/12°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/8°
joi

1°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/15°