Eugen Trică, jucătorul care a contribuit decisiv la primul titlu din istoria clujenilor, îl va ajuta din vară pe Andone. "Vin şi mâine secund la CFR", susţine fostul mijlocaş, care crede că formaţia din Gruia va lua titlul fără mari emoţii.
Ioan Andone are deja creionată o strategie pe termen lung în Gruia. Din vară, "Fălcosul" vizează să îşi întărească staff-ul cu Eugen Trică (35 de ani), unul dintre cei mai importanţi jucători ai "feroviarilor" în sezonul 2007-2008, atunci când CFR a luat titlul şi datorită celor 14 goluri marcate de "Jose". "Am mai multe nume în minte pentru postul de antrenor secund, iar Trică e unul dintre ele", a recunoscut Andone, care nu a stat mult pe gânduri şi a pus mâna pe telefon pentru a-l anunţa pe Trică să îşi facă bagajele pentru o colaborare. "Da, am vorbit cu nea Ando despre o colaborare din vară. Eu i-am spus că aş veni şi mai repede, dacă e nevoie de mine. Mereu mi-am dorit să revin la Cluj. Dacă mă cheamă mâine, îmi fac geanta şi vin la CFR. Ar fi o onoare să lucrez din nou cu Andone", spune Trică.
Fostul mijlocaş e considerat de Andone ca varianta ideală pentru o mai bună relaţie cu vestiarul, mai ales că a rămas în continuare prieten cu mai mulţi jucători importanţi ai Clujului, printre care Cadu, Panin sau Mureşan.
"Vor fi campioni înaintea partidei cu Steaua"
Mijlocaşul a analizat şi lupta la titlu. "Acum sunt 3-4 echipe care speră la campionat. Eu cred însă că CFR va face punctaj maxim în următoarele trei etape şi va lua o opţiune serioară la titlu. În plus, să nu uităm că vor urma mai multe derby-uri şi acolo unele formaţii din fruntea clasamentului vor pierde puncte. Părerea mea este că CFR va lua titlul înainte de meciul cu Steaua, care se joacă în ultima etapă", a conchis Trică, unul dintre cei mai iubiţi jucători de către galeria lui CFR.
S-a retras din fotbal după un m