Cea mai mare ciorbă de cocoşi internaţionali de rasă din lume va fi realizată sâmbătă, în cadrul unei expoziţii de păsări şi animale de colecţie, care are loc pe Şoseaua Pantelimon.
Cele 2.012 porţii de ciorbă vor fi oferite gratuit vizitatorilor expoziţiei. Cei 60 de cocoşi din China, India, Anglia, America, Japonia şi România, oferiţi de Asociaţia Crescătorilor de Păsări de Colecţie din Bucureşti şi judeţul Ilfov - Pajura, cântăresc peste 200 de kilograme. La ciorbă se adaugă peste 150 de kilograme de legume şi alte ingrediente secrete şi se pun la fiert într-o oală de 1.000 de litri, potrivit organizatorilor. Bucătarul profesionist care se ocupă de reţetă este membru al Echipei Olimpice de Gătit a Romaniei – Silvian Scornea, susţinut de o echipă experimentată de la un restaurant.
Aceştia au mai realizat împreună şi ale recorduri cum ar fi “Cea mai mare ciorbă de burtă” sau “Cel mai mare borş de peşte”, “Cel mai lung muchi de porc împletit în 4 la grătar - 30 de metri”.
Cele 2012 de porţii de ciorbă de cocoşi se pregătesc în aproximativ cinci ore. Realizarea porţiilor de ciorbă de cocoşi internaţionali va începe la primele ore ale zilei. De la ora 10.00 se va intra în linie dreaptă, echipa de patru bucătari urmând să înceapă tocarea celor peste 150 de kilograme de legume. La ora 12.00 va începe servirea ciorbei, oferită gratuit primilor 2.012 de vizitatori ai expoziţiei.
Cocoşii sunt din rasele Cochinchina – China, Brahma – India, Orpington – Anglia, Mătase Japoneză – Japonia şi Playmouth – America.
La expoziţie mai fi pot văzute peste 300 de exemplare de cocoşi, găini, iepuri, papagali, păuni, raţe caroline şi alte păsări din peste 20 de ţări. Preţul biletului de intrare este de cinci lei, iar copii cu vârsta de până la zece ani au accesul gratuit.
Expoziţia are loc pe Şoseaua Pantelimon, pe locul fostei f