Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alertă cu bombă la un autoturism pe DN1. Circulaţia a fost reluată

Publicat in Antena 3, vineri 20 aprilie 2012 · ·

Update 17.00 - Circulaţia pe drumul european E 60 în apropiere de Sighişoara a fost reluată vineri după ora 16.00, iar alerta cu bombă anunţată printr-un SMS nu s-a confirmat, informează Agerpres.

Circulaţia rutieră pe E 60 este oprită, vineri după-amiază, în apropierea municipiului Sighişoara, după ce un şofer aflat în trafic a primit un SMS în care era scris că are o bombă în maşină, el anunţând Poliţia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mureş, Tiberiu Comşa, a declarat că bărbatul de 40 de ani, din Livezeni, se îndrepta spre Sighişoara dinspre Târgu Mureş într-o dubă Ford.

"În zona Glasul Pădurii, înainte de intrarea în Sighişoara, pe E 60, a primit un SMS că are o bombă sub capotă, nu ştim cine i-a expediat mesajul. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de Poliţie din Sighişoara, un echipaj de pompieri şi o grupă pirotehnică de la SRI.

Circulaţia a fost oprită pe un perimetru de 200 de metri, pe E 60, în zona respectivă", a spus Comşa.

El a afirmat că se vor face cercetări în acest caz.

Update 17.00 - Circulaţia pe drumul european E 60 în apropiere de Sighişoara a fost reluată vineri după ora 16.00, iar alerta cu bombă anunţată printr-un SMS nu s-a confirmat, informează Agerpres.

Circulaţia rutieră pe E 60 este oprită, vineri după-amiază, în apropierea municipiului Sighişoara, după ce un şofer aflat în trafic a primit un SMS în care era scris că are o bombă în maşină, el anunţând Poliţia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Mureş, Tiberiu Comşa, a declarat că bărbatul de 40 de ani, din Livezeni, se îndrepta spre Sighişoara dinspre Târgu Mureş într-o dubă Ford.

"În zona Glasul Pădurii, înainte de intrarea în Sighişoara, pe E 60, a primit un SMS că ar

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 28 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 5 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum 46 minute
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Constantin Toma, dezlănțuit la adresa lui Grindeanu: „Conducerea nu mai reprezintă PSD. Suntem deja cu bolovanul de gât”

Adevarul acum o ora
Constantin Toma, primarul municipiului Buzău, s-a dezlănțuit la adresa președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu. „PSD nu se poate reforma cu Sorin Grindeanu. Ultimele sondaje ne-au arătat că suntem cu bolovanul de gât”, a spus Toma.

Tragedie în Timiș: Tânără de 22 de ani, găsită fără suflare într-o anexă gospodărească

Press Alert acum 2 ore
O veste tragică a lovit comunitatea din Cenad, județul Timiș, după ce o tânără în vârstă de 22 de ani a fost găsită decedată vineri, 11 iulie 2025, într-o anexă a locuinței sale. Autoritățile au fost alertate în jurul orei 15:00, prin intermediul un

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°