Scriam anul trecut, în această pagină, un text despre un studiu intitulat Corpul supravegheat, materializat în două topuri uriaşe.

Textele acestui studiu erau semnate de cei mai importanţi critici de artă contemporani, dar şi de specialişti în sociologie şi psihologie, ilustrate cu lucrări ale unor artişti din generaţii diferite, de la obzecişti până la experimentaliştii de astăzi, din domeniul artelor vizuale. Lucrări ale acestora se mai găsesc încă la Galeria Victoria din Bucureşti. Unul din promotorii acestui demers era artistul Petru Lucaci. Am scris mai puţin despre dumnealui în textul de anul trecut, pentru că ne-am dorit o privire mai completă asupra preocupărilor sale teoretice şi plastice. Deşi în atelier nu se regăsesc decât fragmentar lucrări din ciclurile pe care le-a provocat, ne putem face, totuşi, o impresie şi despre artist, dar şi despre profesor, pentru că tot ceea ce experimentează el în atelier se transformă la Universitatea de Artă din Bucureşti, în clasele pe care le conduce, în adevărate studii tematice pentru studenţii săi. Din păcate, aici sunt prea puţine lucrări din perioada de până în 1990 ca să putem aprecia în vreun fel cadrul formării sale ca artist. Cu toate acestea, remarcăm un traseu conceptualist in nuce, apreciat de criticul Erwin Kessler, într-un catalog din acea perioadă, ca fiind dominat de culori luminoase, deşi lucrările se constituie fragmentar din obiecte utilitare vag recognoscibile, care se duc într-o imagine independentă. Ceva s-a întâmplat, însă, în gândirea artistului, care simte nevoia să se despartă de semnele generaţiei sale, apropiindu-se mai mult de ceea ce astăzi teoreticienii artei numesc un experiment cognitiv, fiind în fond mai mult o nevoie acută de aplecare asupra chipurilor în care realitatea se abstractizează. Dintr-o dată, artistul vede lucrurile ca pe semne grafice în alb şi negru, pornin