Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Facem o bază de date de 2 mil. euro cu numele străzilor, dar nu avem indicatoare la colţ de stradă

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 20 aprilie 2012 ·

Registrul Electronic Naţional al Nomen­claturilor Stradale, o bază de date electronică ce va standardiza numele străzilor şi numerele administrative din fiecare localitate astfel încât să nu mai existe confuzii, ar urma să fie gata în luna noiembrie a anului viitor, în urma unei investiţii de 8,7 milioane de lei (2 mi­lioane de euro) din fonduri europene.

În prezent, pe lângă faptul că nu sunt semnalizate corespunzător, în sensul că ori nu există indicatoare, ori acestea nu sunt la loc vizibil, nu toate străzile din România au un nume, într-o localitate există mai multe artere cu acelaşi nume, nu toate imobilele au numere administrative sau chiar pe aceeaşi stradă există de mai multe ori acelaşi număr admi­nistrativ. Registrul Electronic vrea să standar­dizeze şi să elimine confuziile privind adresele.

Întrebat de ZF dacă i se par suficiente indi­catoarele cu nume de străzi din Bucureşti, pri­marul Capitalei Sorin Oprescu a spus: "După ce se implementează registrul acesta electronic, vom face o ordonare a străzilor. Nu vom schim­ba indicatoarele deja existente, însă vom monta mai multe şi la loc mai vizibil. (...) Sigur că au existat probleme, erau străzi cu numere ad­ministrative A şi B şi se sărea apoi direct la E".

Agenţia Naţională de Cadastru şi Pu­blicitate Imobiliară (ANCPI) va realiza Re­gistrul Electronic Naţional al Nomen­claturilor Stradale în parteneriat cu Asociaţia Comunelor din România şi Asociaţia Informaticienilor din Administraţia Publică.

"Registrul va avea şi o interfaţă web, practic un site, unde vor apărea toate străzile atât textual, cât şi grafic (o hartă similară celei din cadrul Google Maps - n. red.). Cetăţenii vor putea consulta gratuit această bază de date", a declarat Eduard Gherghe, directorul direcţiei informatice din cadrul ANCPI. Mai exact, numele fiecărei străzi şi numerele administra­tive vor apărea pe un s

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 8 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 5 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 9 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 4 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 4 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 6 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 7 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/28°