Reintregirea salariilor bugetarilor, decizie de care Comisia Europeana (CE) va fi instiintata de catre Guvernul roman, este o masura luata strict pe considerente politice si nu are un fundament economic, considera analistii.
Recuperarea integrala a diminuarilor salariale este prevazuta in Programul de convergenta, in capitolul privind politica bugetara pentru acest an, care va fi trimis la CE.
Guvernul anunta CE ca scaderea salariilor va fi recuperata in 2012
"Discutia despre acest subiect a fost inoportuna si total neinspirata, nici nu ar fi trebuit sa fie lansata deocamdata, pentru simplul motiv ca nu sunt bani", a declarat analistul Valentin Ionescu, pentru Ziare.com.
"Ideea de a majora salariile nu are nicio fundamentare economica, chiar daca e legala, si s-a procedat pur si simplu din motive politice", a continuat acesta.
De asemenea, el considera ca Guvernul isi gestioneaza prost banii, avand in vedere ca a suplimentat fondurile anumitor consilii judetene si a continuat investitiile in infrastructura, in timp ce statul nu si-a respectat multe angajamente legate de co-finantarea unor proiecte.
"Daca nu ai bani, respecti un program adoptat anterior si urmaresti foarte clar niste linii care au fost fixate in legea bugetului de stat, ceea ce nu s-a intamplat", a adaugat Valentin Ionescu.
Analistul Aurelian Dochia a spus ca majorarile salariale trebuie facute tinand cont de buget, astfel incat sa nu fie depasite deficitele care sunt prevazute in planul pe 2012-2013. In conditiile in care cresterea economica e mai mica decat cea prognozata anterior, va fi foarte greu sa se respecte deficitele si sa se procedeze la niste mariri de salarii.
"Aceasta este principala restrictie pe care ar trebui s-o aiba in vedere Guvernul, pentru ca o alunecare pe panta unor deficite mai mari