- Istoric - nr. 997 / 20 Aprilie, 2012 Val de crime la Zalau "Triumful” unguresc a-nceput in comunele romanesti din apropierea frontierei cu Ungaria, pe-atunci in judetul Salaj. Ziarul "Universul” relata: "Din primele ore ale ocupatiei, romanii au fost macelariti. Ulitele si casele sunt pline cu pete de sange, iar in jurul lor se infatiseaza ochilor peisajul unui abator: picioare retezate cu topoarele, femei ciopartite, capete terciuite si invinetite, desprinse din incheieturi. Unii dintre morti au fost spanzurati de cumpana fantanilor”... In doua luni, in Ardeal, au fost omorati 919 romani, 771 au fost torturati grav, iar 3.373 de persoane au fost maltratate cu brutalitate! Cazurile "Traznea” si "Ip” le vom trata separat. Ele se incadreaza in declansarea genocidului unguresc din Ardeal. Un macel apartinand "Statului ungar, dupa 1.000 de ani de crestinism, cu veleitati de a civiliza Europa Centrala!” (Ardealul, pamant romanesc, Milton G. Lehrer, 1944). La Traznea, au omorat aproape 100 de oameni, dintre care au fost identificati doar 68, iar la Ip, 155 de suflete au fost exterminate... Raman intrebari extrem de grave, intre care si cele privind "vina” unor copii nenascuti, a altora care se aflau in leagan sau a lui Ioan Salajan, de 2 ani, sau a lui Gherasim Barjoc de 7 ani. Toti din comuna Traznea. Orori cumplite. In Cosniciul de Sus, au fost ucisi, in 18 septembrie 1940, 15 romani, inmormantati apoi fara preot, in groapa comuna. La Cumar, ungurii au ucis patru tarani romani, iar la Simleul Silvaniei, 7. A urmat Zalaul. Alt bilant raportat la Budapesta: 21 de romani ucisi, intre care si o femeie insarcinata. In curtea Liceului din Zalau, a fost omorat si invatatorul Gheorghe Sarbu, impuscat de un capitan din armata Ungariei... La Zimbor, cand a intrat oastea lui Horthy, unul dintre simpatizanti, ungur, s-a apropiat de comandantul trupei, cu buna-credinta, pentru