* In satele de munte din Petrosani exista credinta ca sufletul mortilor se intoarce, sub forma de pasare, in locul unde a trait *

Cand se trag zorile...

Familia Rusesc din Vulcan, bunici, parinti, copii si nepoti, stau nemiscati, la ora cinci dimineata, in curtea casei. Stau cu ochii atintiti si asteapta. E racoare afara, pomii fosnesc, din iarba livezii ies aburi si cerul e plin de stele. Oamenii privesc imprejur si asteapta. Un barbat din familia lor tocmai a murit. Ioan. A fost un om si un tata bun. Iar cand moare un om care a fost iubit, e imposibil ca sufletul lui sa nu se mai intoarca la casa in care a trait. Asa cred cu toata convingerea momarlanii, locuitorii asezarilor insirate sub Muntii Parang, pe dealurile Petrosaniului. Ca sufletul se intoarce la cei dintre care a plecat, cel mai adesea sub forma unei pasari. O pasare pe care o asteapta toti cei din neam, sa apara dimineata, "la facutul zorilor", si sa cante.

Fotografia de pe mormant "Si, dintr-o data, ce credeti?!", zice Dorina-Petronela Rusesc, sotia raposatului Ioan, imbracata complet in negru si cu ochii mereu inrositi de plans, de parca inmormantarea barbatului ei ar fi fost chiar ieri, si nu acum zece luni. "In ziua cand l-am inmormantat, stateam cu toti aci, dimineata. Chiar cand se trag zorile, ca atunci poti vedea si asculta. Si toti atenti, ca sa vedem ceva, sa auzim ceva - un vuiet, un umblet, o pasare... Ne era si groaza ca o sa vina sufletul si noi n-o sa reusim sa-l vedem. Sa vina, sa ne mai dea un semn. Si, dintr-o data, chiar cand cerul s-o colorat asa, putin, numa' ce apare un porumbel alb-alb, care se lasa pe mesteacanul ala cu doua craci subtiri, de langa mormant. Acolo statea. Nu s-o miscat de acolo patruzeci de zile, cat am stat noi langa mormant si am plans si-am vorbit cu bietul nostru Ionica...".

Dorina Rusesc, sotia lui Ioan @