* A venit din Craiova ca sa ia cu asalt Bucurestiul si a reusit. Mort dupa teatru, contamineaza si publicul de patima lui. Strategia pe care o foloseste e infailibila: fa ce iti place si nu astepta sa primesti ceea ce poti dobandi si singur. Un tanar actor-tsunami, pe care ne bucuram sa vi-l prezentam *
De pe gazon, pe scandura scenei
- Lumea teatrului romanesc pare atinsa, in ultimul timp, de inflatie. Numarul actorilor tineri care ies de pe bancile facultatilor e mult mai mare fata de cerere. Cu toate astea, tu ai decis sa te faci actor. De ce? A fost ispita actoriei asa de mare?
- N-am avut nici un model in familie. Parintii mei nu au avut nici o tangenta cu lumea artistica. Insa eu, de foarte mic, am fost exuberant si indraznet si-mi placea sa fiu in centrul atentiei. Initial, m-a fascinat fotbalul. In Craiova, orasul in care m-am nascut, copiii jucau fotbal pe rupte si m-am molipsit si eu de la ei. Probabil ca vedeam, inca de pe atunci, in fotbal, calea cea mai la indemana de a straluci. Pe la doisprezece ani, mi-am dat seama insa ca mi-ar placea sa fac ceva mai mult decat fotbal. Si-atunci am cautat sa ma reorientez, iar prima solutie care mi-a rasarit in fata a fost trupa de teatru de la Palatul Copiilor. Eram deja in liceu, iar actoria m-a sedus cu desavarsire. Apoi, dupa mai multe spectacole, am realizat ca si oamenilor le placea ceea ce faceam, desi eu, unul, nu stiam prea bine ce faceam, dar sentimentul asta m-a imbatat. Dupa care a venit clasa a XII-a, cand trebuia sa decid pe ce cale voi merge. Parintii m-au sfatuit sa ma indrept spre o facultate cu profil tehnic, fiindca, pe termen lung, o astfel de cariera poate sa-ti asigure un trai decent. Eu, care imi iubesc foarte-foarte mult parintii, i-am ascultat: am dat admitere la Ingineria Mediului si-am intrat. Chiar printre primii! Dar - si aici vine marele DAR! - dragul as
