Cu o nouă conducere instalată pentru a servi interesele lui Crin Antonescu la Capitală, PNL Bucureşti se află în acest moment în febra selecţiei celor mai buni candidaţi la posturile de consilieri generali. Noul preşedinte interimar, deputatul Eugen Nicolăescu a fixat, pentru astăzi şi pentru marţea viitoare, audierea celor 60 de propuneri făcute de cele şase filiale de sector pentru CGMB. Potrivit unor surse liberale, în urma procedurii va ieşi însă "cine trebuie". Unul dintre favoriţi este considerat Cătălin Câmpeanu, fiul noului vicepreşedinte la organizaţia de Bucureşti, Mariana Câmpeanu, prospăt instalată de Antonescu în această funcţie. Sursa: Remus Suciu
Deşi în trecut, liderul PNL s-a pronunţat de multe ori împotriva nepotismului în politică, opiniile sale nu se aplică şi nu devin literă de lege în propriul partid. Dimpotrivă, atunci când interesele sale o cer, în acest caz fidelizarea noilor oameni impuşi în funcţii de conducerea la nivelul PNL Bucureşti şi la organizaţiilor de sector, vechile poziţii publice sunt date uitării.
Cum se fac jocurile
Imediat după instalarea sa în locul demisului Andrei Chiliman, noul lider al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu a cerut filialelor să-i remită cât mai rapid o listă cu câte 10 propuneri pentru candidaturile la Consiliul General al Primăriei Bucureşti. În total, organizaţia are de selectat 18 candidaţi pentru posturile considerate eligibile din totalul de 60.
“USL şi-a fixat ca obiectiv la locale câştigarea a 36 de mandate de consilieri generali din 55. Dacă se va merge pe principiul parităţii, PNL-ului i-ar reveni 18 candidaturi pe listele comune. Realist vorbind, PNL, de fapt ACD, incluzând şi PC, are şanse la 14 locuri de consilieri generali. La fel şi PSD. Asta înseamnă, la noi, cam câte două candidaturi per filială de sector", ne-au explicat sursele citate, miza acestor audieri puse în scenă de