În SUA există un mare interes mediatic pentru odiseea electorală franceză şi tonalităţile sunt diverse, de la admiraţie nedisimulată, la uimire şi ironie.
Corespondentul RFI la New York, Radu Tudor
Mass-media oglindesc-o oglindă aburită, desigur, deformată-obsesiile locale: efectul asupra pieţelor financiare, imigraţia, multiculturalismul, pericolul islamic (asta explică şi spaţiile largi acordate Frontului Naţional), modul în care se deruleaza campania propriu-zisă.
Se scot în relief în acest sens diferenţele, de pildă în zona costurilor şi finanţării campaniilor. Faptul că există un plafon al cheltuielilor, că statul rambursează în funcţie de prestaţia din turul preliminar, că accesul la mass-media în ultimele cinci săptămâni de campanie este egal şi strict reglementat, că spoturile publicitare sunt interzise, toate acestea constituie curiozităţi înduioşătoare pentru americanul obişnuit cu un sistem radical diferit, în care banul este lăsat să decidă soarta alegerilor. Asta nu înseamnă, se grăbeşte să precizeze cotidianul financiar Wall Street Journal, că sistemul galic este perfect. Mai dinamic, poate, dar şi mai haotic şi până la urmă tot acolo se ajunge. Ca dovadă, iată, se pot stabili analogii formale la nivelul scrutinului prezidenţial, iar California a adoptat recent sistemul francez al dublului scrutin în alegerea guvernatorului.
Si pentru că americanul este, cum se ştie, obsedat de bani, desfăşurările electorale sunt văzute şi prin prisma efectului pe care o eventuală victorie a socialiştilor îl va avea asupra pieţelor financiare. Francois Hollande seamănă, paradoxal, cu Mitt Romney, în sensul că este un tehnocrat cu experienţă guvernamentală redusă, dar cu un mare talent de a curta baza partidului pe care-l reprezintă, dar programele lor politice sunt diametral opuse. Cum nota o influentă publicaţie, a pune impozit de 75% pe m
