După informaţiile furnizate de EVZ, referitoare la chinurile oamenilor care suferă de "Boala cu o mie de feţe", în Capitală începe dezinsecţia, fără implicarea primarului general.
"Boala cu o mie de feţe", provocată de căpuşele care parazitează în special maidanezii, a fost semnalată în tot mai multe zone din ţară.
După informaţiile publicate de "Evenimentul zilei", cu privire la pericolul acestor căpuşe, la nivelul Capitalei au început să se ia primele măsuri.
În sectorul 2, de exemplu, primăria va demara astăzi o amplă operaţiune de dezinsecţie a parcurilor. Edilul Neculai Onţanu a precizat că vor fi împrăştiate substanţe de combatere a căpuşelor în toate cele 21 de parcuri aflate pe teritoriul sectorului.
În acelaşi context, PDL i-a cerut primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, să se implice rapid în rezolvarea problemei căpuşelor care "ameninţă să producă isterie publică".
"Deşi informaţiile referitoare la înmulţirea căpuşelor pe teritoriul Capitalei confirmă recrudescenţa fenomenului, Oprescu rămâne primarul care l-a luat pe Nu în braţe", se arată într-un comunicat al PDL Bucureşti.
Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş" a avertizat că sunt înregistrate zilnic cel puţin 10 cazuri de muşcături de căpuşe.
Nu rataţi în ziarul de mâine!
Cei mai buni experţi români în boala Lyme răspund la întrebări inedite pe acest subiect
Citiţi şi: Tratamente pentru distrugerea căpuşelor, în parcurile din sectorul 2 al CapitaleiTEROAREA CĂPUŞELOR! România, atacată de Boala cu O Mie de FeţeBoala cu o mie de feţe atacă în parcurile bucureștene"Am stat la rând să mi se scoată căpuşa" Câinii pot muri în urma unei muşcături de căpuşă. ”Nu e niciun pericol pentru o persoană care a fost muşcată de un câine atacat de căpuşe”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/romania-atacata-de-boala-cu-o-mie-de-fete-977405.html#ixzz