Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Timişoara, că venirea în partid a lui Marius Dugulescu este pentru PNL "un câştig mai mare decât cel simplu, banal, aritmetic sau un vot pentru o moţiune de cenzură", relatează Mediafax.
"Sunt aici, astăzi, pentru a-l întâmpina, împreună cu domnul preşedinte Robu şi conducerea PNL din Timişoara, pe noul nostru coleg, pe Marius Dugulescu. Am fost bucuros la aflarea deciziei sale. Deşi exista un alt program pentru astăzi, am dorit să împărtăşim acest moment cu toţii. E un om cu o imagine personală şi, cred, a celor mai mulţi dintre timişorenii care l-au votat. Nu i se poate reproşa corupţie, trafic de interese, demagogie şi înşelarea oamenilor. Este un câştig din partea PNL, un caştig mai mare decât cel simplu, banal, aritmetic sau un vot pentru o moţiune de cenzură. De domnul Dugulescu mă mai leagă un lucru: l-am cunoscut şi am fost colegi în primele mandate cu tatăl său, Petru Dugulescu", a spus Antonescu, în conferinţa de presă în cadrul căreia a fost anunţată venirea în PNL a lui Dugulescu.
El a ţinut să răspundă "moraliştilor" care protestează, că el, ca şi Sorin Frunăzverde, ţine cont de argumente în politică "Ştim că deşi noi, politicienii, avem alte mijloace, trebuie să ţinem cont de ce spun oamenii. Cu toate că nu îmi scapă că aceiaşi moralişti erau în concediu sau nu erau atenţi, o politică înşela zi de zi aşteptările oamenilor, minţea zi de zi oamenii care îşi puseseră speranţele în ea. Când Meleşcanu a fost numit la SIE, cunoscutul moralist Ion Cristoiu cânta «O lovitură năpraznică dată lui Crin Antonescu». Astăzi socotelile se schimbă", a completat Antonescu.
Liberalul a ţinut să sublinieze că nu au fost negocieri în legătură cu trecerea lui Dugulescu la PNL. "Nu am avut negocieri. Nu au venit dânşii şi au întrebat «Ce ne daţi, ce ne garantaţi?». Oamenii au luat o hotarâre, am dec