Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Narcis, o acvilă ţipătoare mică, a «hoinărit» peste 10.000 km

Publicat in Libertatea, vineri 20 aprilie 2012 ·

Narcis, una dintre acvilele ţipătoare mici cărora cercetătorii români le-au montat transmiţătoare prin satelit pentru a le urmări pe timpul iernii, s-a întors de curând pe teritoriul ţării noastre. Pasărea este prima sosită acasă din cele 13 plecate. Din păcate, două nu se vor mai întoarce pentru că au murit pe drum. Narcis, una dintre acvilele ţipătoare mici cărora cercetătorii români le-au montat transmiţătoare prin satelit pentru a le urmări pe timpul iernii, s-a întors de curând pe teritoriul ţării noastre. Pasărea este prima sosită acasă din cele 13 plecate. Din păcate, două nu se vor mai întoarce pentru că au murit pe drum.

Peste 10.000 de kilometri a străbătut Narcis prin lume, pe un traseu pe care a trebuit să se ferească de puştile vânătorilor, dar şi de sângeroasele triburi africane, care consideră acvila o creatură aducătoare de necazuri. Pasărea a plecat din Făgăraş, în septembrie anul trecut, şi a traversat Bulgaria, Turcia, Siria, Israel, Egipt, Sudan, Eritrea, Etiopia, Uganda, Tanzania, petrecându-şi apoi iarna în mai multe zone din Zimbabwe, Mozambic, Africa de Sud şi Botswana. Narcis a pierdut pe drum doi “prieteni”, care au sfârşit în chinuri groaznice. Lisa, partenera lui, a căzut pe mâinile n e m i - loase ale unui trib din nordul Zambiei. Căpetenia satului a descris acvila ca fiind o creatură magică ce avea nişte ornamente ciudate, referindu-se la inelul de identificare şi la transmiţător, au povestit cercetătorii de la faţa locului, care au trimis informaţiile la Sibiu, la coordonatorii proiectului.

Membrii tribului au lovit- o cu bâtele până când pasărea n-a mai mişcat, iar apoi au ars-o pe rug, într-un ritual de magie neagră. Un alt tovarăş de drum, Coveş, a murit “în arest”. Acvila a fost capturată în Uganda şi, pe motiv că mâncase dintro capră otrăvită, a fost eutanasiată.

Specialiştii care au demarat acum doi ani proiectul LI

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 2 ore
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul cucerit în Kursk după contraatacuri rusești

Ziua Constanta acum 23 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de contraatacuri, a declarat o sursă militară ucraineană de rang

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum o ora
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Marina Voica, după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Nu-mi vine să mai trăiesc. Sunt dărâmată!”

Adevarul acum 49 minute
Moartea lui Gabriel Cotabiță i-a tulburat, sâmbătă, pe artiștii care i-au fost cântărețului nu doar colegi, ci și prieteni. Printre marile nume din lumea muzicii românești care îl deplâng se numără și Marina Voica.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 103.000 de români din străinătate au votat până la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 153.000 de persoane

News.ro acum o ora
Peste 103.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale.până sâmbătă, la ora 15.00. În 2019, până la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 153.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 103.863 de persoane au vo

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Buzău - Pompierii au salvat o pisică dintr-o fântână adâncă de 16 metri - FOTO

News.ro acum 2 ore
Pompierii din Râmnicu Sărat au intervenit, sâmbătă în satul Roşioru, din comuna Cochirleanca, judeţul Buzău pentru salvarea unei pisici căzute într-o fântână adâncă de 16 metri.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 5 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°