Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statele BRICS cer mai multă putere în FMI în schimbul banilor pentru salvarea zonei euro

Publicat in Capital, vineri 20 aprilie 2012 ·

Încercările Fondului Monetar Internaţional de a strânge mai mulţi bani pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro vor fi susţinute condiţionat de statele emergente, care cer mai multă putere în cadrul instituţiei în schimbul fondurilor suplimentare, anunţă Reuters. Ministrul brazilian al Finanţelor, Guido Mantega, a prezentat termenii unei posibile înţelegeri după o întâlnire cu reprezentanţii celorlalte naţiuni din grupul BRICS, Russia, India, China şi Africa de Sud.

"Nu suntem gata să stabilim o cifră, deoarece există precondiţii care nu au fost îndeplinite de state - dacă se vor conforma agendei reformelor", a declarat Mantega.

Susţinerea Chinei, Rusiei şi Braziliei este esenţială pentru întărirea capacităţii de finanţare a FMI. Şefa instituţiei, Christine Lagarde, vrea să atragă cel puţin 400 miliarde de dolari finanţări suplimentare pentru a proteja ţările de înrăutăţirea crizei datoriilor din zona euro. Până acum, Europa şi Japonia s-au angajat cu 320 miliarde de dolari, iar FMI se bazează pe statele BRICS pentru completarea sumei. Aceasta se va adăuga fondurilor de urgenţă pentru Europa de 1 trilion de dolari convenite de liderii UE luna trecută. Lagarde a considerat fondurile drept un pas semnificativ către rezolvarea problemelor zonei euro, dar a cerut UE să folosească banii pentru a injecta direct capital în bănci.

Miniştri de finanţe şi bancheri centrali din Grupul 20 de ţări dezvoltate şi emergente s-au reunit la o cină joi seara, înaintea unei sesiuni mai lungi programate pentru astăzi. Finanţarea FMI s-a aflat în topul agendei de discuţii. O sursă dintr-o ţară emergentă importantă a declarat pentru Reuters că statele BRICS înclină către a contribui la finanţare, dar au două probleme. Grupul doreşte să obţină o putere mai mare de vot în cadrul FMI pentru a reflecta implicarea crescută pe scena financiară glo

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 30 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 47 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 40 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 31 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 4 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°