Este adevarat, exista o asteptare enorma. 20 de milioane de romani si-ar dori sa traiasca mai bine. Tot atatia inca poate mai spera sa isi gaseasca un conducator, un lider care sa-i ridice, nu sa-i ingroape. Sa-i conduca, nu sa-i fure si sa-i minta.
Intr-un fel sau altul, mai mult sau mai putin, o natiune intreaga s-a saturat sa fie pacalita ciclic si isi face totusi iluzii ca inca nu e totul pierdut.
Exista o asteptare care nu este nici din partea dreapta, desi asteapta sa se faca dreptate in primul rand, nici de partea stanga, desi e asteptarea unei vieti mai bune. Mihai Razvan Ungureanu a avut dreptate aici - exista o uriasa emulatie in jurul ideii ca un individ s-ar putea ridica din "zoaiele clasei politice" si ar deveni liderul unui popor intreg.
Nicio natiune din lume, nicio comunitate oricat de restransa, niciun popor, oricat de imprastiat geografic, nu isi pierde speranta in liderul care sa o ridice pe culmile istoriei.
MRU stie prea bine toate aceste note de subsol ale istoriei. Aruncat intr-o perioada dificila in marea batalie politica, pornind cu un handicap enorm, dar si cu un atu unic, fostul sef al SIE arde fiecare secunda a timpului sau ca si cum ar fi ultima. Aici intuitia i-a aratat calea. Numai ca, desi vede poteca, inca nu se zareste nicio lumina la capatul drumului. Poate si pentru ca inca nu se vede punctul terminus.
Oricum ar fi, premierul trebuie sa isi construiasca propria sa arca. Oricat i-ar placea sa se laude in stanga si-n dreapta cu a sa calitate de membru PNL, oricat ar trage de el pedelistii disperati, indiferent cata gratitudine manifesta inca pentru omul care l-a proiectat la scara mare a istoriei, MRU intelege ca viitorul tine doar de el. Si de locul sau, spatiul pe care va reusi sa si-l creeze.
Miscarea oricare-ar-fi-ea pe care intentioneaza sa o lanseze si care
