Muzeul de Artă din Constanţa va găzdui pe 26 aprilie, ora 19.30, evenimentul caritabil „Din suflet pentru suflete", organizat de instrumentistul şi profesorul de saxofon Marian Gănescu, societatea Xclusive Media Promition, Boss Store Constanţa şi Asociaţia „Copii Suflete Speranţă".
Evenimentul din 26 aprilie va fi un show plin de culoare şi de acordurile de saxofon ale lui Marian Gănescu, organizat în scopul de a ajuta copii aflaţi în suferinţă. Beneficiarul direct al fondurilor care urmează să fie colectate este Asociaţia
„Copii Suflete Speranţe". „Nu este primul concert caritabil la care particip, dar acesta este deosebit, deoarece vom dărui copiilor o parte din puţinul nostru. Muzica din sufletul meu cântă despre o nouă speranţă, o speranţă că putem dărui celor de lângă noi bunătate, sprijin şi ajutor", a declarat saxofonistul Marian Gănescu. Asociaţia „Copii Suflete Speranţe", care este beneficiarul evenimentului caritabil, a fost fondată în 2011, de doi constănţeni, iar scopul ei este de a ajuta copiii cu tulburări neuro-motorii. „Asociaţia noastră îşi propune să devină un model important în recuperarea şi reabilitarea copiilor cu probleme neuro-motorii. Ne dorim crearea unui Centru de diagnostic şi tratament la Constanţa, care va intercepta un număr cât mai mare de cazuri din România, diminuând astfel afluxul părinţilor către clinicele din străinătate. Statistic, în România există 50.000 de copii cu tulburări neuro-motorii grave şi fiecare dintre ei are nevoie de o speranţă", a precizat Ramona Druţau, preşedintele asociaţiei. În luna martie, asociaţia a lansat campania «50.000 de speranţe", cu scopul de a strânge un milion de dolari, pentru a demara proiectul acestui centru. Fiecare donaţie vine cu un tricou inscripţionat cu un număr unic, un simbol al faptului că fiecare dintre noi, multiplicat cu 50.000, poate realiza ceva uimitor pentru aceşti co