“După dealuri” (“Beyond the Hills”/ ”Derrière les collines”) este titlul filmului regizat de Cristian Mungiu şi selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, ediţia 2012. Astfel, cineastul român, care a obţinut în 2007 Trofeul festivalului cu “Patru luni, trei săptămâni şi două zile”, revine pe Croazetă.
Aşteptările sunt mari de la acest cineast - autor al unui film premiat cu Palme d'O şi cu alte distincţii importante, cum ar fi Premiul FIPRESCI la Cannes şi la San Sebastian, “Hollywood Film Award”, Premiul pentru Cel mai bun film european acordat de Academia Europeană de Film etc. Noul lungmetraj al lui Mungiu este produs de Casa Mobra Films, având şi co-producători, printre care “Why not productions”, “Les films du fleuve”, “France 3 cinema”.
Au acordat sprijin Centrul Naţional al Cinematografiei, Eurimages şi Centre National du Cinèma et de l'Image Animèe, din Franţa. “După dealuri” spune povestea a două fete, care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire.
Din distribuţie fac parte Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuţă, Dana Tapalagă, Cătălina Harabagiu, Luminiţa Gheorghiu, Doru Ana şi mulţi alţii. Pentru că a convins din nou selecţionerul Festivalului de la Cannes că a scris şi regizat un film pe potriva competiţiei prestigiosului eveniment, Jurnalul Naţional îl declară pe Cristian Mungiu “Omul zilei”. (Maria Sârbu)
“După dealuri” (“Beyond the Hills”/ ”Derrière les collines”) este titlul filmului regizat de Cristian Mungiu şi selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, ediţia 2012. Astfel, cineastul român, care a obţinut în 2007 Trofeul festivalului cu “Patru luni, trei săptămâni şi două zile”, revine pe Croazetă.
Aşteptările sunt mari de la acest cineast - autor al unui film premiat cu Palme d'O şi cu alte distincţii importante, cum ar fi Premiul FIP