Echipa de fotbal Dinamo are un nume greu pe banca tehnică: Alessandro Birindelli, "secundul" lui Dario Bonetti.
Dintre cei 37 de ani ai săi, Birindelli a petrecut 11 (perioada 1997-2008) la Juventus Torino, unde a schimbat pase cu fotbalişti precum Zidane sau Del Piero.
Titluri, cupe, finale de Liga Campionilor (2), toate sunt în CVul lui Birindelli, cel care este "spionul" lui Bonetti. Adică este cel care ia notiţe despre adversar chiar şi în timpul meciurilor, iar înaintea partidelor conduce şedinţa tehnică.
Birindelli, ca şi ceilalţi italieni de la echipă, locuieşte într-un hotel din cartierul Vitan, dar spune că nu-l deprimă Bucureştiul.
EVZ: Dacă ţi-aş fi spus cuvântul România înainte să vii aici, ce mi-ai fi zis?
Alessandro Birindelli: Cunoşteam deja români care munceau cinstit în Italia. Ştiu unde baţi, la problemele unora cu legea, la ţigani... Dar nu este totul chiar aşa de negru. Oameni răi găseşti la toate popoarele.
Şocat de circul patronilor din Liga I
Ce zici de traficul şi de câinii vagabonzi din Bucureşti?
N-am prins trafic prea mare, poate şi pentru că a fost Paştele, iar oraşul - mai liber. Toate marile oraşe sunt aglomerate. Cum crezi că este acum la Londra, la Milano sau la Torino?
Din Bucureşti n-am apucat să văd prea multe. Sunt abia de 10 zile aici, nici prin centru n-am fost. O singură ieşire am avut, când am mers să văd un meci al Rapidului. În rest, hotel-stadion- hotel.
E adevărat că ai vrut să vii să joci pentru Dinamo în 2009?
Da, m-a chemat tot Dario. Dar am preferat, până la urmă, să merg acasă, la Pisa.
Când ai semnat contractul, se glumea că ai putea juca lejer la Dinamo, la ce fundaşi există acum în Ştefan cel Mare...
(Râde). Nu se pune problema. M-am lăsat, am despărţit apele. Am luat-o pe drumul antrenoratului.
Ai venit aici pentru bani?
Când e vorba de ca