Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nereguli, lipsuri şi turnătorii pe spatele locatarilor

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 20 aprilie 2012 ·

Neregulile depistate la Asociaţia nr. 10 din cartierul 1 Mai din Craiova confirmă încă o dată faptul că reprezentanţii asociaţiilor de proprietari se joacă mereu cu banii oamenilor. Păgubiţi sunt locatarii care plătesc facturi pentru utilităţi, dar banii nu ajung la furnizori.

Controlul efectuat de inspectorii primăriei a scos la iveală mari nereguli cu privire la casieria, registrele, încasările făcute în asociaţie, iar suma de peste 20.500 de lei lipsește din casierie.

Deşi au fost amendați atât preşedintele, administratorul (acesta şi-a pierdut şi atestatul), cenzorii şi comitetul, locatarii încă nu au aflat de toate neregulile pentru că acest lucru le-a fost ascuns.

Nereguli

La Asociaţia nr. 10 din cartierul 1 Mai, deşi exista un cenzor plătit pentru a efectua activitatea de cenzorat, aceasta nu era asigurată. Unii proprietari nu şi-au plătit întreţinerea ani întregi, dar nu au fost acţionaţi în instanţă în termen de 90 de zile. Au fost găsite chitanţe care reprezintă sume de bani încasate de la proprietari, dar care nu au fost înregistrate în registrul de casă. De asemenea, în unele situaţii, operaţiunile de încasări erau consemnate în registrul de casă la alte date calendaristice decât cele la care se făcuse încasarea. În plus, în registrul de casă sunt înregistrate la poziţia plăţi sume care nu au nici un fel de document justificativ. Uneori, au fost folosite în interes personal fondurile băneşti ale asociaţiei. De asemenea, nu există referate de necesitate pentru cheltuielile făcute, aprobate de preşedintele asociaţiei, în nici una din situaţiile în care s-au achiziţionat diverse materiale. Membrii Comitetului executiv au fost scutiţi de la întreţinere, iar exemplele pot continua.

„În urma controlului efectuat în 2011 de inspectorii Serviciului Coordonare Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Craiova, la Aso

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

F1: Lando Norris a stabilit un record şi va pleca din pole-position la Marele Premiu de la Monaco

News.ro acum 21 minute
Pilotul britanic Lando Norris (McLaren) a bătut sâmbătă recordul de viteză pe un tur la Monaco şi va pleca din pole position în cursa de duminică, la Marele Premiu al statului Monaco. Lando Norris a reuşit să întreacă recordul stabilit de compatriot

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum o ora
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Jandarmeria Capitalei anunță că nu a fost notificată în privința protestului din Piața Constituției, după îndemnul la mobilizare de pe TikTok

Gandul acum 35 minute
Jandarmeria Capitalei a anunțat sâmbătă, 24 mai, că nu a fost înștiințată cu privire la desfășurarea unui unei adunări publice în Piața Constituției, așa cum prevede legea, în contextul apariției pe platforma TikTok, a mai clipuri video de mobilizar

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum o ora
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Record de temperatură pentru luna mai, înregistrat în Emiratele Arabe Unite: 51,6 grade Celsius

News.ro acum 42 minute
Emiratele Arabe Unite au înregistrat vineri cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în luna mai, de la începutul evidenţelor în 2003 - 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Naţional (NCM), relatează AFP. Ţara deşertică s-a c

Armata israeliană, acuzată că a folosit sistematic palestinieni ca scuturi umane. În ce constă „protocolul țânțarilor”

HotNews acum 50 minute
Mai mulți civili din Gaza susțin că au fost folosiți de militari israelieni ca scuturi umane, fiind trimiși în case sau tuneluri să se asigure că nu sunt ocupate de militanți Hamas. Informațiile sunt confirmate inclusiv de către militari israelieni,

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Mihai Fifor (PSD): Reveniţi-vă, zmeilor de la USR. Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, înseamnă soluţia de moment. Hai la negocieri, poate ne convingeţi că meritaţi efortul

HotNews acum 2 ore
Deputatul PSD Mihai Fifor îi critică sâmbătă pe cei de la USR, cărora le cere „să îşi revină şi să accepte realitatea”, şi anume că Nicuşor Dan nu înseamnă USR redivivus, ci înseamnă soluţia de moment la spaima uriaşă a românilor faţă de tot ce pute

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 11 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/20°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

17°
sâm.

14°/22°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
mar.

11°/12°
Constanta
acum

20°
sâm.

15°/22°
dum.

13°/19°
lun.

13°/14°
mar.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/20°
mar.

10°/22°