Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă bănci americane, investigate pentru comisioanele încasate

Publicat in Bursa, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

Autoritatea financiară pentru protecţia consumatorilor din Statele Unite a lansat o investigaţie împotriva a nouă bănci, referitoare la practicile acestora în domeniul descoperitului de cont (overdraft), serviciu pentru care anul trecut au încasat din comisioane 31,6 miliarde de dolari, potrivit Mediafax.

Între băncile investigate se numără JP Morgan Chase, Wells Fargo şi Bank of America, iar agenţia urmează să decidă până la sfârşitul acestui an dacă sunt necesare modificări ale legislaţiei în vigoare, au declarat patru surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Investigaţia se concentrează pe promovarea de către bănci a serviciilor overdraft, pentru a vedea dacă nu induc în eroare clienţii.

Reglementările mai stricte ar putea veni în sprijinul clienţilor, dar ar putea pune în pericol veniturile băncilor.

Circa 15 milioane de americani folosesc descoperitul de cont de cel puţin zece ori pe an, potrivit companiei de cercetare a pieţei Moebs Services, din Lake Bluff, Illinois.

Elena Voinea Autoritatea financiară pentru protecţia consumatorilor din Statele Unite a lansat o investigaţie împotriva a nouă bănci, referitoare la practicile acestora în domeniul descoperitului de cont (overdraft), serviciu pentru care anul trecut au încasat din comisioane 31,6 miliarde de dolari, potrivit Mediafax.

Între băncile investigate se numără JP Morgan Chase, Wells Fargo şi Bank of America, iar agenţia urmează să decidă până la sfârşitul acestui an dacă sunt necesare modificări ale legislaţiei în vigoare, au declarat patru surse apropiate situaţiei, citate de Bloomberg.

Investigaţia se concentrează pe promovarea de către bănci a serviciilor overdraft, pentru a vedea dacă nu induc în eroare clienţii.

Reglementările mai stricte ar putea veni în sprijinul clienţilor, dar ar putea pune în pericol veniturile băncilor.

Circa 15 mili

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 31 minute
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

BREAKING Pentagonul ia în calcul retragerea a până la 10.000 de militari din România, Polonia și alte țări din Europa de Est

HotNews acum o ora
Înalți oficiali ai Departamentului Apărării iau în considerare o propunere de retragere a până la 10.000 de soldați din Europa de Est, stârnind îngrijorarea că aces pas l-ar încuraja pe președintele rus Vladimir Putin, au declarat pentru NBC News șa

G4Media: Donald Trump Jr. vine la București înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui SUA, va ajunge în București la sfârșitul lunii aprilie pentru a participa la un eveniment de business, au declarat surse apropiate organizatorilor pentru G4Media. Conform surselor citate, evenimentul

O cruce înaltă de șapte metri a fost montată pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului. Cântărește șapte tone

Adevarul acum 53 minute
Crucea de pe turla mare a Catedralei Mântuirii Neamului, care cântăreşte şapte tone, a fost montată marți, 8 aprilie, cu ajutorul unei macarale, după o perioadă de pregătiri care au durat aproximativ două săptămâni.

The Washington Post: Elon Musk a avut intervenţii directe la Trump ca să anuleze noile tarife

News.ro acum 2 ore
Miliardarul Elon Musk, CEO-ul Tesla şi un colaborator apropiat al lui Donald Trump de când acesta s-a întors la Casa Albă, l-a rugat direct, dar fără succes, pe preşedintele american să revină asupra tarifelor vamale, au declarat pentru The Washingt

Tribunalul Prahova a stablit un nou temen în 29 aprilie pentru cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea de reducere cu peste 150 de zile a pedepsei din dosarul Gala Bute / De ce a fost amânată decizia

News.ro acum 2 ore
Tribunalul Prahova, care era aşteptat să se pronunţe, marţi, asupra unei cereri prin care fostul ministru al Turismului Elena Udrea solicita reducerea cu peste 150 de zile a pedepsei de şase ani la care a fost condamnată în dosarul Gala Bute, a stab

Metrorex: Probleme tehnice la un tren în staţia de metrou Basarab 2/ Circulaţie în sistem pendulă între staţiile de metrou Gara de Nord 2 – Griviţa şi Griviţa – Străuleşti

News.ro acum 38 minute
Metrorex informează că marţi, 8 aprilie, în jurul orei 12:30, un tren a întâmpinat probleme tehnice în staţia de metrou Basarab 2. Potrivit companiei, pentru continuarea călătoriilor, circulaţia trenurilor a fost reorganizată în sistem pendulă, într

Deputaţii au votat un proiect de Lege privind instituirea zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan

News.ro acum 38 minute
Deputaţii au votat, marţi, în plen, cu 240 de voturi pentru, 5 contra şi 45 de abţineri un proiect de Lege privind instituirea zilei de 15 iunie ca Ziua Banatului Montan. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea zilei de 15 iunie

Botoșani. SURSE Primarul orașului Flămânzi și cel al comunei Mihai Eminescu, reținuți

Ziua Constanta acum o ora
Primarul orașului Flămânzi, Dan Oloeriu, și cel al comunei Mihai Eminescu, Verginel Gireadă, au fost reținuți de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), au confirmat, marți, pentru AGERPRES, surse judicia

Fraudă de peste 15 milioane lei cu mărfuri din China, descoperită de ANAF la o firmă din Suceava / Operatorul înregistra în contabilitate vânzarea la preţuri derizorii, iar în realitate produsele erau vândute, la preţul pieţei, către alte firme

News.ro acum 3 ore
ANAF a descoperit la o firmă din Suceava, care aduce produse din China, un prejudiciu de 15 milioane de lei. Societatea comercială a adus, în perioada 2019 -2024,79 de transporturi de produse din China şi a înregistrat în contabilitate bonuri fiscal

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/8°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

2°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/7°
mie.

-1°/7°
joi

-1°/6°
vin.

-1°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/9°
mie.

-0°/11°
joi

2°/10°
vin.

-0°/11°