Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârsta de pensionare creşte la 67 de ani în Polonia

Publicat in Capital, vineri 20 aprilie 2012 ·

Guvernul polonez a aprobat vineri un proiect de reformă a vârstei de pensionare, care ar urma să fie majorată progresiv până la 67 de ani, a anunţat prim-ministrul polonez Donald Tusk, transmite AFP.

"Sunt decizii dificile şi ne dăm seama câte persoane din Polonia resimt o incertitudine în legătură cu aceste modificări", a declarat Donald Tusk după o reuniune a cabinetului său.

Potrivit proiectului guvernamental, vârsta de pensionare, fixată în prezent la 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi, va fi majorată progresiv, începând din 2013, pentru a ajunge la 67 de ani în 2020 pentru bărbaţi şi în 2040 pentru femei. De asemenea, reforma îi vizează şi pe militarii de carieră şi pe poliţişti care vor fi obligaţi să aibă o vechime de 25 de ani, faţă de 15 ani în prezent, pentru a avea dreptul la o pensie completă.

Proiectul prevede de asemenea că femeile de 62 de ani şi bărbaţii de 65 de ani vor putea, dacă doresc, să iasă anticipat la pensie însă valoarea pensiei va fi redusă a 50%. Cu toate acestea femeile trebuie să aibă o perioadă de cotizare de 35 de ani, iar bărbaţii o perioadă de cotizare de 40 de ani.

Pentru a intra în vigoare însă, proiectul guvernamental de reformă a vârstei de pensionare are nevoie să obţină aprobarea Parlamentului.

Cabinetul condus de Donald Tusk speră că reforma va răspunde la tendinţa de scădere a natalităţii şi îmbătrânire a populaţiei. Studiile recente prognozează că peste jumătate din locuitorii Poloniei, ţară care în prezent are 38,2 milioane locuitori, vor avea peste 50 de ani la orizontul anului 2042 şi doar o treime vor fi activi pe piaţa muncii.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 35 minute
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Olaf Scholz respinge cerea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum o ora
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°