Solistul Bee Gees, Robin Gibb, care a intrat în comă acum o săptămână, a dat semne că şi-ar putea reveni, noaptea trecută.
O sursă apropiată cântăreţului a declarat pentru „The Sun" că au apărut semne ale recuperării acestuia. Cei dragi au încercat să îl stimuleze pe artist cu terapie prin muzică, iar fratele său mai mare, Barry, i-a cântat la căpătâi, la spital.
„Au fost semne că s-ar putea trezi. I s-au mişcat ochii şi chiar a încercat să vorbească. A fost şi un semn că luptă pentru viaţa sa, dar cu siguranţă nu este în afara oricărui pericol.“, a declarat sursa pentru cotidianul britanic.
Fratele artistului, Barry (65 ani) , împreună cu soţia acestuia, Linda, au venit din America pentru a-l vizita la spital pe Robin.
Soţia cântăreţului a declarat într-un interviu: „Barry i-a cântat şi mii de oameni se roagă pentru el în fiecare zi.“
În 2010, Robin Gibb a suferit o operaţie din cauza unei ocluzii intestinale, aceeaşi afecţiune care a dus şi la moartea fratelui său geamăn Maurice, în 2003.
Intră în comunitatea Adevărul Life de pe Facebook. CLICK AICI