Una dintre marile capcane în care a căzut presa românească de-a lungul istoriei a fost pusă la cale de Dimitrie Stelaru, în 1940. Stelaru, poet român, comparat cu Edgar Allan Poe pentru stilul său boem de viaţă, şi-a înscenat moartea dintr-o poftă nebună de a-şi bate joc. "Din cauza tâmpiţilor dimprejur, din cauza proştilor pământului", îşi explica el gestul.
S-a întâmplat mereu, se întâmplă şi azi. La moartea unui scriitor sau actor, prietenii dar şi duşmanii se reped să evoce plenar memoria defunctului. În urmă cu şapte decenii, un om şi-a bătut joc de aceste obiceiuri funerare. Se numea Dimitrie Stelaru.
Dimitrie Stelaru (1917 - 1971), pe numele său adevărat Dumitru Petrescu, a publicat 20 de cărţi, majoritatea de poezie. Istoria literară nu l-a reţinut însă între marii poeţi ai secolului al XX-lea, dar în scurta lui viaţă şi-a trăit momentele de glorie.
În 1968, Dimitrie Stelaru îi povestea poetului Adrian Păunescu cum şi de ce şi-a înscenat moartea în vara anului 1940. Interviul a apărut în cartea lui Păunescu, "Sub semnul întrebării".
Adrian Păunescu: Acceptaţi să stăm puţin de vorbă?
Dimitrie Stelaru: Am citit interviurile dumitale. Văd cum întrebi. N-aş vrea să mă încurc.
Lăsaţi-mă să vă întreb!
Cine ştie ce o să mă întrebi? O să mă întrebi unde stau. N-am ceva deosebit de spus.
Aţi făcut multe gesturi teribile. De ce le-aţi făcut?
Din cauza tâmpiţilor dimprejur, din cauza proştilor pământului.
Vă rog să ne spuneţi care este gestul, între toate, cel mai teribil...
Mi-am anunţat odată moartea la ziarul "Semnalul". S-a dus Constantin Almăjeanu (n.r. - poet teleormănean, nepot al lui Gala Galaction) şi a spus că sunt rece. Rece? au zis cei de la "Semnalul". Da, rece, a răspuns Almăjeanu. Mort! Şi presa a început să anunţe moartea poetului Stelaru, care, ca şi atâţia alţii, din pricina c
