Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Faţada unui hotel din centrul Capitalei s-a prăbuşit. Un copil a fost rănit

Publicat in Antena 3, sâmbătă 21 aprilie 2012 · ·

Update 22:30 - În urma unui control realizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), s-a stabilit că prăbuşirea faţadei hotelului bucureştean Minerva a fost cauzată de lucrările neautorizate efectuate la imobil, au declarat reprezentanţii Ministerului Dezvoltării pentru Mediafax.

"Este vorba despre lucrări de hidroizolaţie, pentru care, conform legii, este necesară autorizaţie, întrucât imobilul se află într-o zonă istorică protejată. Un utilaj folosit la lucrări a afectat punctul de sprijin al unui ornament de pe faţadă, acesta a căzut şi a lovit un alt ornament, care s-a prăbuşit peste restaurantul aflat la parter. Lipsa documentelor necesare pentru a face lucrările constituie infracţiune şi se sancţionează cu amendă penală sau cu închisoare de la trei luni la trei ani", a precizat purtătorul de cuvânt al ministerului, Bogdan Oprea. Acesta a adăugat că în urma constatărilor, ISC, aflat în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, va sesiza, luni, organele de cercetare penală.

Update 17:15 - Reprezentanţii restaurantului bucureştean pe terasa căruia s-a prăbuşit o bucată din faţada hotelului Minerva afirmă că incidentul s-a produs după ce mai mulţi muncitori au lucrat pe acoperiş folosind un picamăr, conform Mediafax.

Unul dintre proprietarii chinezi ai restaurantului a declarat, pentru agenţie, că la hotel a fost adusă, încă de sâmbătă dimineaţă, o echipă de muncitori, pentru a înlocui finisajele de pe acoperişul hotelului.

"S-a lucrat încă de dimineaţă. La un moment dat, s-a auzit un zgomot puternic, ca de picamăr", a mai spus sursa citată.

Reprezentantul echipajului de pompieri sosit la faţa locului a confirmat că în clădire se efectuau lucrări, însă a evitat să se pronunţe cu privire la existenţa unei legături directe între acestea şi prăbuşirea bucăţii de faţa

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - Incendiul a fost stins / 13 persoane au fost rănite / Se caută persoane eventual surprinse în interior / Elicopter Black Hawk, trimis de la Bucureşti / Magazinul, autorizat ISU - FOTO / VIDEO

News.ro acum 54 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 13 persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă. Una dintre victime s-a prezentat si

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 49 minute
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Nicu Covaci, internat din nou în spital. Mesajul transmis de colegii de la Phoenix

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă „Nicu Covaci este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace”, transmite Phoenix, după ce fondatorul trupei a fost internat din nou la spital. „Bună dimineața! Vă rugam, acum o vreme, să considerați informațiile oficiale, p

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum 41 minute
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 4 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

OMV Petrom cumpără de la Renovatio jumătate din trei proiecte de energie regenerabilă

Wall-Street.ro acum 50 minute
OMV Petrom a achiziţionat de la Renovatio o participaţie de 50% în trei proiecte de energie regenerabilă ce totalizează 130 MW. Prin această nouă tranzacţie, portofoliul comun total deţinut de cei doi parteneri depăşeşte 1,1 GW. "Proiectele pentru r

(P) Întâlnire surpriză, înaintea alegerilor. Gabriela Firea, discuţie cu femeile rome din Capitală

News.ro acum 3 ore
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, şi pe sprijinul femeilor rome din Bucureşti. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală. „Fe

Martha "reală" din Baby Reindeer dă în judecată Netflix pentru o sumă uriașă. Ce a reclamat femeia FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Femeia din Scoția care s-a identificat ca fiind sursa de inspiraţie din spatele personajului Martha Scott din serialul "Baby Reindeer", produs de Netflix, a dat în judecată gigantul de streaming pentru defăimare și cere o sumă uriașă. După lansarea

UPDATE - Accidentul de la 2 Mai - Nou termen la Judecătoria Mangalia/ Instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice / Vlad Pascu ar urma să fie prezent/ Tatăl tânărului ucis: Merită măcar 15 ani de închisoare /Ce spune avocatul lui Pascu

News.ro acum 2 ore
Dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai în urma căruia doi tineri au fost ucişi, are un nou termen, vineri, la Judecătoria Mangalia, iar cu acest prilej instanţa va analiza cererea de schimbare a încadrării juridice din ucidere din

Covor floral în Piaţa Victoriei din Timişoara, inspirat din floarea naţională, bujorul / S-au folosit 77.000 de flori

News.ro acum o ora
Muncitorii de la Horticultura, societate în subordinea Primăriei Timişoara, au realizat un covor floral, in Piaţa Victoriei din Timişoara, între cele două clădiri reprezentative ale oraşului, Catedrala Mitropolitană şi Opera Română, inspirat din flo

Vremea

București
acum

30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

27°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°