Aici e şmecheria: cu ce o să strice arbitrii străini îşi mai spală din păcate ai noştri
Discuţiile despre străinii care ar fi să asigure corectitudinea luptelor pentru titlu ale celor cinci pierd din vedere arbitrajele, nu mai puţin viciate, ale retrogradării. Decizia CEx-ului vine să confirme ceea ce vede de ani buni toată lumea. Cînd primii cinci investitori insistă să aibă arbitri din afară nu e numai fiindcă se tem că arbitrii noştri vor fi cumpăraţi de rivali. Ei ştiu sigur cine se vinde şi cu cît, deoarece au cumpărat an de an arbitri şi cunosc mercurialul şi oferta. Disputa, prin urmare, nu pleacă de la nişte prezumţii, ci de la ce se ştie. De la ce ştie fiecare că a plătit, cu cît şi pe cine. Grija nu e că ar trebui să fie licitaţi toţi arbitrii meciurilor pentru titlu. Grija e că ar putea înnebuni mercurialul şi că o valiză cu 1,7 milioane de euro n-ar ajunge nici pentru arbitrii de tuşă. Sumele, aparent mari, pentru arbitrii străini se vădesc a fi o nimica toată faţă de sumele care ar intra în joc la tranzacţionarea autohtonilor.
De ce patronii formaţiilor retrogradabile nu vor arbitri străini e iarăşi limpede. Una e să plăteşti nişte arbitri ca să devii echipă de Liga Campionilor sau de Liga Europei şi alta să dai un ban bine chibzuit la centimă ca să nu retrogradezi. Cheltuiala cu arbitrii şi cu vînzarea ori cumpărarea de puncte este nu doar mult mai mică, în jumătatea de jos a clasamentului, decît la vîrf. Dar şi cu un grafic al plăţilor mai relaxat. Plăţile pe sub mînă se fac cu poşeta şi cu buzunarul, nu cu geamantanul. În fotbalul nostru mic, pokerul cu poturi mici dă cam aceleaşi plăceri şi răzbunări ca acela pe milioane.
E vorba, prin urmare, de două campionate, cu legi nescrise, foarte diferite unele de celelalte. Ce treabă să aibă CFR Cluj cu Sibiul ori Mioveniul? La o adică, sînt echipe care pot fi cumpărate cu tot cu stadioan
