Autorităţile pakistaneze i-au interzis patronului Bhoja Air să părăsească ţara, după ce un avion de linie al respectivei companii aeriene s-a prăbuşit vineri seara lângă Islamabad. Toate cele 127 de persoane aflate la bordul aparatului şi-au pierdut viaţa, au anunţat surse oficiale locale, citate de AP.
Bhoja Air, care şi-a reluat activitatea în luna martie, după o pauză de 11 ani, a anunţat că tragedia, a doua ca gravitate în ultimii doi ani, s-a produs din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Într-o declaraţie făcută la locul accidentului, ministrul de interne Rehman Malik a indicat că interdicţia împotriva lui Faruk Bhoja este o măsură obişnuită în asemenea situaţii.
Avionul, un Boeing 737-200, care efectua o cursă Karachi-Islamabad, s-a spulberat practic în urma impactului cu solul, la doar cinci kilometri de aeroportul internaţional Benazir Bhutto.
Starea avionului nesatisfăcătoare?
Un specialist în activitatea de investigare a cauzelor accidentelor aeriene a apreciat că vechimea şi starea nesatisfăcătoare a aparatului de zbor s-au aflat după toate probabilităţile la originea tragediei de vineri, în Pakistan.
Dar, compania privată Bhoja Air, proprietara avionului, a anunţat că accidentul aviatic de vineri seara de lângă Islamabad, soldat cu 127 de morţi, a fost cauzat de condiţiile meteorologice nefavorabile, excluzând orice problemă tehnică la aparatul vechi de peste 30 de ani.
„Nu a avut nicio problemă tehnică, accidentul a fost cauzat de vremea nefavorabilă“, a declarat pentru AFP Masham Zafar, un reprezentant al Bhoja Air, făcând referire la furtuna puternică ce a avut loc vineri după-amiaza.
„Avionul a decolat de pe aeroportul din Karachi după ce a primit autorizaţia Aviaţiei civile pakistaneze, care i-a dat undă verde şi pentru aterizarea pe aeroportul din Islamabad“, a adăugat el.
Pe de a