Proiectul scutului antirachetă, un program-cheie al preşedintelui american Barack Obama, se confruntă cu întârzieri majore, depăşiri de costuri şi probleme tehnologice critice, inclusiv componenta din România, arată două rapoarte guvernamentale recente, informează Fox News în pagina online.
Programul administraţiei Obama prevede instalarea unor interceptori ce pot contracara eventuale rachete iraniene cu rază medie de acţiune, care ar urma să fie modernizaţi în patru faze, până în 2020.
Primele faze prevăd utilizarea unor radare Aegis instalate pe nave şi un radar instalat în Turcia, iar fazele ulterioare includ mutarea radarelor Aegis în România şi Polonia.
Rapoartele redactate de Departamentul Apărării şi de anchetatorii Congresului generează îndoieli privind un program aflat în centrul planurilor SUA de a apăra Europa şi care reprezintă un subiect sensibil atât pe plan intern, cât şi în relaţia cu Rusia.
Documentele afirmă că interceptorii de rachete întâmpină obstacole în producţie, radarele au puterea prea mică, iar senzorii nu pot face distincţia între un focos şi alte obiecte, potrivit agenţiei Associated Press, citată de Fox News.
Primul raport, al Comisiei Ştiinţifice de Apărare, care consiliază Departamentul Apărării, a fost publicat la sfârşitul lui 2011, dar a trecut neobservat.
Deşi conchide că nu există "obstacole fundamentale" pentru sistemul european, acesta evidenţiază probleme majore, fără a indica modalităţi de soluţionare.
Potrivit unor experţi, aceste probleme, dacă ar putea fi depăşite, ar necesita modificări substanţiale şi costisitoare.
Al doilea raport a fost publicat vineri de Curtea americană de Conturi (GAO) şi avertizează că Departamentul Apărării îşi ia angajamentul de a folosi tehnologii înainte de a fi testate, iar administraţia riscă "lacune în performanţe, creşteri neprevăzute ale costur