Nicoleta a fost o mireasă frumoasă şi a purtat o rochie care i-a pus în valoare decolteul generos. Rochia tip sirenă, cu un tiv special s-a mulat perfect pe silueta impecabilă a vedetei obţinută după naşterea tripleţilor.
Vedeta a strălucit pe tot parcursul zilei şi a fost condusă la biserică de către naşul ei, Peter Imre. După ce şi-au spus "DA" în faţa ofiţerului Stării Civile, Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo au mers împreună la o biserică catolică din Miercurea Ciuc pentru a-şi uni destinele şi în faţa lui Dumnezeu.
Căsătoria lor civilă a avut loc la ora 15.00, la Primăria din Miercurea Ciuc. Zsolt a depus actele la primărie în urmă cu două săptămani, când a venit să petreacă aici Paştele catolic alături de rudele şi familia sa. Şi tot atunci, milionarul a aranjat şi ultimele detalii ale slujbei de creştinare a tripleţilor săi - Kim, Kevin şi Karoly, în vârstă de şase luni.
Micuţii vor fi botezaţi în religie catolică la Mânăstirea "Sfânta Fecioară Maria" din Şumuleu, Miercurea Ciuc, la două ore distanţă după cununia civilă a părinţilor. După ceremonia religioasă, mirii şi cei peste 200 de invitaţi vor merge la restaurantul Harghita unde vor petrece până dimineaţă, alături de naşii de cununie, Marina şi Peter Imre. EXCLUSIV Nicoleta Luciu a devenit doamna Csergo! A renunţat la numele ei de familie! Primele imagini de la cununie Vedeta TV face trei botezuri si o cununie in aceeasi zi! Nicoleta Luciu devine doamna Csergo! Agitaţie înaintea botezului şi nunţii! Nicoleta Luciu, inspecţie de 4 ore la restaurant! Zsolt cară găleţi de apă pentru flori, direct din SLRr-ul de 200.000 €! Vezi imagini de la ultimele pregătiri dinaintea petrecerii!
Nicoleta a fost o mireasă frumoasă şi a purtat o rochie care i-a pus în valoare decolteul generos. Rochia tip sirenă, cu un tiv special s-a mulat perfect pe silueta impecabilă a vedetei obţinută după naşter