Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au adoptat filosofia Kaizen: Angajaţii Hidroelectrica Sebeş au învăţat cum să asigure curăţenia în stil japonez

Publicat in Alba24, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

1.456.000 lei din fonduri europene. De această sumă au avut nevoie angajaţii “Hidroelectrica” pentru a învăţa filosofia de curăţenie japoneză Kaizen. Instituţia ce deţine o sucursală şi în municipiul Sebeş s-a alăturat recent altor firme din judeţul Alba, care au învăţat, respectând principiile celor 5S cum să-şi îmbunătăţească continuu activitatea la locul de muncă.

“Hidroelectrica” a accesat fonduri europene prin POSDRU pentru implementarea acestui proiect, iar interesul în deprinderea acestei filosofii a fost unul crescut. 700 de angajaţi de la nivelul sucursalelor s-au înscris pentru a participa la program, dar procesul de selecţie a fost unul dur, contând în cursuri de teorie şi testări scrise. Toţi aceşti bani au ajutat “Hidroelectrica” să implementeze proiectul Kaizen la nivelul instituţiei iar ceea ce este mai interesant ete faptul că, toate activităţile intreprinse se defăşoară în timpul programului de lucru.

Angajaţiii au format echipe şi au identificat şantiere 5S (zone pe care le considerau cu probleme), unde au intervenit pentru a pentru a remedia deficienţele. Aceste zone erau marcate cu stickere de culoare roşii care erau îndepărtate abia când problemele au dispărut. Bugetul total al proiectului a fost de 1.465.000 lei, din care contribuţia “Hidroelectrica” este de 600.000 lei, respectiv 40,95% şi asistenţa financiară nerambursabilă este de 865.000 lei, respectiv 59,05%.

Rezultatele principale ale proiectului au fost:

- sensibilizarea a 120 de salariați cu privire la principiile îmbunătățirii continue a proceselor (decembrie 2010 – ianuarie 2011)

- formarea a 45 de specialiști îmbunătățire procese, certificaţi de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (februarie – iunie 2011)

- formarea a 15 manageri îmbunătățire procese, certificați de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor (septembrie

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD, PNL, USR și UDMR au ajuns la un acord pentru formarea unei coaliții de guvernare

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, în calitate de formaţiuni politice pro-europene, au convenit constituirea unei coaliţii, acest aspect fiind parte a unei rezoluţii comune. "Noi,

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 23 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 5 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Guvernul Barnier, îndepărtat de la putere printr-o moţiune de cenzură

News.ro acum 23 minute
Guvernul francez condus de către premierul Michel Barnier a fost răsturnat miercuri de la putere printr-o moţiune de cenzură depusă de stânga, adoptată cu 331 de voturi la 289, relatează Le Figaro. Aceasta este o premieră în Franţa din 1962.

Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok / Copiii sunt din localităţi diferite / Doi au fost operaţi

News.ro acum 8 ore
Trei copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au ajuns la Spitalul Judeţean Arad, din cauza provocării Superman Challenge de pe TikTok. Copiii sunt din localităţi diferite şi au suferit numeroase fracturi, doi având nevoie de operaţie. ”Trei ad

Metalul Buzău – Dinamo 0-0: Remiză fără goluri, „Câinii" rămân fără victorie în Cupa României

Mediafax acum o ora
Metalul Buzău şi Dinamo au terminat la egalitate, scor 0-0, într-o partidă din etapa a doua a Cupei României, disputată miercuri pe stadionul din Buzău. Meciul a fost unul echilibrat, în care cele două apărări au excelat, fazele de poartă periculoas

DOCUMENT SRI: Bogdan Peșchir i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste un milion de euro. Acesta a lucrat la firme asociate cu criptomonede, deținute de Gabriel Prodănescu / O firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok

G4Media acum 3 ore
În documentul prezentat în CSAT, care a fost declasificat miercuri de către președintele Klaus Iohannis, Serviciul Român de Informații (SRI) precizează că Bogdan Peșchir, care are afaceri în Brașov, i-a finanțat campania lui Călin Georgescu cu peste

FOTO Noi imagini care arată legătura dintre Călin Georgescu și Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare

HotNews acum 5 ore
Într-un videoclip publicat pe Facebook chiar de candidatul independent la prezidențiale Călin Georgescu, din ziua primului tur al alegerilor, 24 noiembrie, apare și Eugen Sechila. Eugen Sechila este căsătorit cu Elena Puiu și conduc împreună Asocia

Helmut Duckadam, decorat post-mortem: „Omagiu pentru excepționala carieră sportivă, talent, pasiune, devotament și profesionalism”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Klaus Iohannis, președintele României, a semnat decretul de decorare post-mortem a lui luni, pe 2 decembrie, în urma unor probleme cardiace.

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/5°
vin.

4°/5°
sâm.

5°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

6°/9°
Constanta
acum

mie.

1°/8°
joi

5°/8°
vin.

9°/10°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/4°
sâm.

2°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

3°/5°