Trei zile de călugărie. De atât a avut nevoie reporterul Libertăţii pentru a înţelege ritmul vieţii din spatele zidurilor Mănăstirii Sitaru, din judeţul Ilfov. Un ritm ordonat, aproape milităresc, pentru că Sitaru este, de fapt, o mănăstire specială, numită “de penitenţă”. Aici, uneori, sunt trimişi preoţii care au săvârşit greşeli canonice. Dar nici “puşcăria de popi” nu e lipsită de micile scăpări omeneşti: mai o ceartă pentru un palton, mai o berică de ziua unui călugăr... Trei zile de călugărie. De atât a avut nevoie reporterul Libertăţii pentru a înţelege ritmul vieţii din spatele zidurilor Mănăstirii Sitaru, din judeţul Ilfov. Un ritm ordonat, aproape milităresc, pentru că Sitaru este, de fapt, o mănăstire specială, numită “de penitenţă”. Aici, uneori, sunt trimişi preoţii care au săvârşit greşeli canonice. Dar nici “puşcăria de popi” nu e lipsită de micile scăpări omeneşti: mai o ceartă pentru un palton, mai o berică de ziua unui călugăr...

Ce se întâmplă în spatele zidurilor unei mănăstiri la care credincioşii vin să se roage şi să-l simtă mai aproape pe Dumnezeu? Am vrut să văd cum trăiesc călugării şi, sub pretextul nevoii regăsirii de sine, “m-am inflitrat” în rândurile monahilor de la Mănăstirea Sf. Nicolae Sitaru, Ilfov, şi am trăit trei zile alături de aceştia. Cel mai greu a fost să-l conving pe stareţ să mă primească, deoarece aceasta e o mănăstire de penitenţă, cu un regim foarte sever. În cele din urmă, impresionat de dorinţa mea “de a lăsa în urmă cele lumeşti”, acesta a cedat rugăminţilor.

“Trebuie să simţi dorinţă mare către mănăstire. Dacă insişti atât, dacă frăţia ta vrea, poţi veni două săptămâni, de probă”, mi-a spus stareţul. A doua zi eram în faţa lui, cu bagajele şi cu documentele cerute (n.r. - copii după buletin, după certificatul de naştere şi după diploma de bacalaureat).

Am fost condus la mansardă, la chilia nr.