Intenţia Guvernului de a sista restituirea în natură a fostelor proprietăţi vine să aniverseze, în mod cinic, împlinirea a 50 de ani de la încheierea colectivizării forţate şi 64 de ani de la naţionalizare.

Cu câteva seri în urmă, premierul şi-a apărat cu multă eleganţă şi, aparent, bine argumentat proiectul de lege ce prevede plafonarea despăgubirilor pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, n-au apucat nici până acum, la 22 de ani de la revoluţie, să recupereze ce le-au confiscat comuniştii. Însă, aşa cum este el conceput, proiectul de lege pare făcut tocmai ca să nu fie adoptat. Conţine prevederi atât de absurde, încât s-ar putea spune că a fost scos din arhivele comuniste. Încă de la începutul textului, autorii enumeră patru principii pe care le-au luat în seamă pentru acordarea de despăgubiri în locul bunurilor revendicate (predictibilitate, echitate, transparenţa procesului de stabilire a despăgubirilor şi principiul eşalonării), dar cel mai important - garantarea proprietăţii - a fost omis cu totul, deşi acest drept este menţionat în Constituţie (art. 44).

În timp ce proiectul se află în "dezbatere publică", autorităţile statului implicate îşi aruncă vina una asupra celeilalte. Ministerele Justiţiei şi Finanţelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) susţin că au propus restituirea în natură acolo unde este posibil, dar că decizia de plafonare a tuturor despăgubirilor la 15% a fost una politică, fiind adoptată "la cel mai înalt nivel". Dar se ştie că acolo, sus, a fost mereu câte cineva care nu ne-a iubit niciodată. Ca atâtea alte decizii adoptate la acelaşi nivel înalt, contestate vehement de cei pe care a căzut povara şi apoi "regretate" public de autori (însă rămase în vigoare), proiectul de faţă stârneşte nemulţumirea (urmaşilor) celor jefuiţi de statul comunist, care şi astăzi aşteaptă punerea în aplicar