- Cultural - nr. 998 / 21 Aprilie, 2012 Saptamana Mare, denumita si Saptamana Patimilor, a adus, si la Sighisoara, in sufletul fiecarui crestin, acel moment de cautare interioara ce ne-a indemnat sa luam calea Sfintei Biserici. Sub patrafirul preotului duhovnic, prin spovedanie, ne-am desertat traista imbacsita a pacatelor facute la ceas de manie, cu voie si fara voie, ca sa primim dezlegare, intru curatie si iertare, Sfanta Impartasanie, ca apoi, vrednici dupa post, sa ne bucuram de Sfintele Sarbatori de Pasti, de Lumina si Puterea Invierii Domnului Hristos in dobandirea vietii vesnice. Cele trei mari zile, in care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a trecut prin calvarul judecatii, rastignirii si mortii pe cruce, ne-a daruit noua, celor care-L avem in suflet, acel sentiment de necuprinsa nadejde in viata, odata cu primirea Tainei Luminii Invierii Lui Hristos, prin acel indemn al preotilor la praznicul slujbei din noaptea dinaintea cantatului de cocos. Act sacramental de o aleasa tinuta, un florilegiu de o elevata traire launtrica, ce ne aduce, antologic, unul dintre cele mai importante momente de la geneza facerii lumii si a omului, de la primul Adam, protoparintele nostru, izgonit din Rai pentru primul pacat savarsit din trufie si neascultare, si pana la ridicarea omului de la moarte spre viata prin jertfa Fiului Omului. Glas inaltat de o cutremuratoare nadejde s-a auzit pretutindeni in noaptea luminata a Invierii, de la talpa de jos a iadului pana dincolo de inaltimile universului: "Veniti de luati Lumina!”, dandu-ne noua pilda si binecuvantare, ca putere dumnezeiasca ce se coboara de 2000 de ani la Sfantul Mormant din Cetatea Ierusalimului, intarindu-ne certitudinea de nezdruncinat a credintei celor care cred in Hristos, unica de urmat cale spre Mantuire. Prin acel maiestuos cor de glasuri ingemanate cu al ingerilor, purtand hlamida binecuvantarii din slova Sfintelor