Italianul Massimo Loddo a fost condamnat, ieri, de magistraţii maramureşeni la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru faptele comise. "Creierul" operaţiunii, Ioan Ursuţ, poreclit şi regele evadărilor, ar fi beneficiat de acceaşi condamnare dacă nu şi-ar fi pus capăt zilelor în luna ianuarie a acestui an în penitenciarul Gherla. El a fost găsit atârnând în ştreang în grupul sanitar al camerei de detenţie. Ioan Ursuţ a devenit celebru după ce a reuşit să evadeze de patru ori din penitenciarele din Italia şi Suedia.
Potrivit acuzării, cei doi inculpaţi, împreună cu alte persoane, au urmărit şi oprit în trafic, în Pasului Gutâi, o maşină de transport valori în care se aflau trei persoane.
Autorii jafului purtau cagule şi erau îmbrăcaţi în uniforme tip combinezon negru, specifice trupelor speciale de intervenţie, purtând inscripţia "Poliţia", şi aveau asupra lor arme automate Kalaşnikov sau AKM 47. Simulând efectuarea unui control, bandiţii i-au dezarmat pe doi dintre ocupanţii autoutilitarei firmei de transport valori şi i-au deposedat de pistoale şi muniţia aferentă. Prin violenţă, i-au obligat pe cei trei angajaţi să le predea autospeciala, pe care au dus-o pe un drum forestier spre Valea Albă. Acolo, hoţii au abandonat maşina, dar au furat patru saci în care se aflau 2.630.000 de lei şi 2.000 de euro din compartimentul tezaur. Italianul Massimo Loddo a fost condamnat, ieri, de magistraţii maramureşeni la o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru faptele comise. "Creierul" operaţiunii, Ioan Ursuţ, poreclit şi regele evadărilor, ar fi beneficiat de acceaşi condamnare dacă nu şi-ar fi pus capăt zilelor în luna ianuarie a acestui an în penitenciarul Gherla. El a fost găsit atârnând în ştreang în grupul sanitar al camerei de detenţie. Ioan Ursuţ a devenit celebru după ce a reuşit să evadeze de patru ori din penitenciarele din Italia şi Suedia. @N_P