Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AP: Scutul american antirachetă are neajunsuri majore

Publicat in rfi, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

Proiectul scutului american antirachetă, inclusiv componenta din România, se confruntă cu întârzieri majore, informează agenţia Associated Press. Caracterizat drept un program-cheie al preşedintelui Barack Obama, scutului antirachetă se confruntă şi cu depăşiri de costuri şi probleme tehnologice critice.

Un ultim raport arată că elemente cheie ale sistemului au deja probleme. Documentele afirmă că armata americană intenţionează să instaleze radarul în România încă înainte de a fi testat şi avertizează că radarul ar putea interfera cu unde de telefonie mobilă, televiziune şi radio din România dacă nu va fi modificat.

Primul raport, al Comisiei Ştiinţifice de Apărare, care consiliază Departamentul Apărării, a fost publicat la sfârşitul lui 2011, dar a trecut neobservat. Deşi conchide că nu există "obstacole fundamentale" pentru sistemul european, acesta evidenţiază probleme majore, fără a indica modalităţi de soluţionare. Potrivit unor experţi, aceste probleme, dacă ar putea fi depăşite, ar necesita modificări substanţiale şi costisitoare.

Al doilea raport a fost publicat vineri de Curtea americană de Conturi (GAO) şi avertizează că Departamentul Apărării îşi ia angajamentul de a folosi tehnologii înainte de a fi testate, iar administraţia riscă "lacune în performanţe, creşteri neprevăzute ale costurilor, întârzieri faţă de program şi probleme la teste".

Elemente-cheie ale sistemului au deja probleme, potrivit raportului. De exemplu, presiunile de a respecta termenul fixat de Obama pentru a doua fază a sistemului în 2015 a determinat Departamentul Apărării să comande zeci de interceptori, deşi nu se ştie dacă vor funcţiona. Testarea nu se va încheia mai devreme de 2013. Raportul a evidenţiat îngrijorări şi în privinţa interceptorilor prevăzuţi pentru ultimele două faze, cum ar fi probleme cu tehnologii critice ale motorului rachete

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 13 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 50 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 10 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 12 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 50 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 57 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 14 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°