În această perioadă, cererile de pachete turistice pentru vacanța de 1 Mai au crescut între 5 – 15% pentru agențiile de turism, comparativ cu perioada similară a anului trecut, cele mai căutate destinații fiind, evident, destinațiile calde și capitalele europene. Cât despre buget, cifrele arată că românii cheltuiesc de la câteva sute până la câteva mii de euro pentru această vancanță.
În topul vacanțelor de 1 Mai, vândute până acum de Paravion Tour (n.r. - platforma de servicii de turism online Paravion.ro face parte din grupul de agenţii Happy Tour) au fost programele turistice charter în Antalya, pe malul Mediteranei, datorită tarifului, condițiilor climaterice și ofertei hotelurilor în regim all inclusive sau ultra all inclusive.
”Există și turiști care aleg destinații mai departate. Cel mai scump pachet, vândut de Paravion.ro, a fost o vacanță în Hong Kong și Singapore, pentru două persoane. El a costat 3.870 euro, tarif în care au intrat biletele de avion la clasa economic și cazarea la hotelurile Courtyard Marriott Hong Kong și Marriott Singapore”, a spus Remus Vișan, deputy manager Paravion Tour. Potrivit acestuia, pentru Antalya oferta pornește de la 399 euro plus 95 de euro taxe de aeroport, servicii all inclusive la hotelul Aqua Plaza de patru stele.
Mulți turiști aleg să petreacă 1 Mai la mare, pe litoralul românesc, în Bulgaria sau pe malul Mării Roșii. ”Anul acesta avem multe solicitări pentru Egipt. De pildă, avem o ofertă la hotelul Noria Resort de patru stele, care pornește de la 399 euro, plus 95 euro taxe aeropot. Pachetele de servicii includ: bilet de avion zbor charter, transfer, 7 nopți cazare, masă, asistență turistică locală”, a mai spus Remus Vișan.
Și Parisul este în continuare foarte căutat: un sejur de patru nopți costă 565 euro de persoană, tarif care include biletul de avion, cazare patr