Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai ieftine apartamente noi

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 aprilie 2012 ·

Preţurile locuinţelor continuă să scadă. Ofertele expuse la târgul imobiliar tIMOn pornesc de la 23.000 de euro.

Criza se prelungeşte, salariile românilor stau pe loc şi, pentru a vinde totuşi apartamentele construite, dezvoltatorii imobiliari nu au altă soluţie decât să mai lase la preţ.

Faptul că tot mai mulţi proprietari de ansambluri rezidenţiale preferă să renunţe la o parte din profit şi optează pentru ieftiniri îl dovedeşte scăderea de preţuri înregistrată din toamna trecută până în prezent.

Turul ansamblurilor rezidenţiale

Dacă în luna octombrie 2011, la târgul imobiliar tIMOn preţul minim al unei locuinţe într-un ansamblu rezidenţial nou pornea de la 31.000 de euro, acum cei interesaţi pot găsi o locuinţă şi la 22.000 de euro.

Până duminică, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti se desfăşoară o nouă ediţie a târgului imobiliar tIMOn. "Este pentru prima oară când numărul de reduceri sub 30.000 de euro creşte de la oră la oră", ne-a spus Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn.

Acesta afirmă că, dacă joi, la deschiderea târgului, şapte ansambluri rezidenţiale propuneau garsoniere la preţuri cuprinse între 22.000 şi 29.000 de euro, ieri erau deja 14 asemenea oferte.

"Expozanţii au oferit reduceri de până la 50% faţă de preţul de listă", a adăugat Vlăsceanu.

Potenţialii cumpărători orien taţi către blocuri noi la preţuri decente şi-ar putea găsi casa căutată în ansambluri rezidenţiale precum Militari Residence, situat în apropiere de magazinul Auchan din vestul Capitalei şi unde o garsonieră de 31 mp, la mansardă, costă 23.000 euro, în ansamblul Bragadiru, unde o garsonieră costă 23.000 euro, sau în Confort City, situat aproape de şoseaua de centură, unde preţul este de 26.500 euro. Cum nimic nu se compară cu vizionarea apartamentelor, astăzi şi mâine aveţi ocazia să faceţi un tur al tuturor ansamblurilor promovate la tIMOn.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul staturar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 21 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul staturar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 21 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 23 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 56 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Ziua Culturii Naționale 2025, marcată la Constanța printr-o serie de evenimente

Ziua Constanta acum o ora
Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, a pregătit alături de colaboratorii săi naționali și internaționali, o serie de evenimente care celebrează această zi importantă, e

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°